Un tribunal irakian a pronunţat sentinţa de condamnare la moarte împotriva unei soţii a lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul defunct al Statului Islamic (SI), acuzată că a lucrat pentru grupare şi a ţinut captive femei din minoritatea yazidi în casa sa, a indicat miercuri justiţia irakiană, fără a preciza numele condamnatei, transmite Reuters.
Consiliul Judiciar Suprem din Irak a afirmat că femeile yazidi au fost răpite de bande ale SI în districtul Sinjar, în vestul guvernoratului Ninive, şi apoi ţinute prizoniere de soţia lui al-Baghdadi în casa ei din Mosul. Femeia se află în custodia autorităţilor irakiene, scrie Agerpres.
'Curtea penală a condamnat-o astăzi (miercuri - n.r.) pe soţia lui Al-Baghdadi la moarte prin spânzurare pentru crime împotriva umanităţii şi genocid împotriva poporului yazidi şi pentru că a contribuit la acţiuni teroriste', a declarat pentru Reuters un oficial al instanţei, care a dorit să rămână anonim pentru că nu era autorizat să vorbească cu presa.
Verdictul trebuie confirmat de o curte de apel ca fiind definitiv şi executabil, a adăugat oficialul.
Abu Bakr al-Baghdadi, ucis în noiembrie 2019 într-un raid al forţelor speciale americane în nord-vestul Siriei, s-a ridicat din anonimat pentru a conduce gruparea jihadistă, declarându-se 'calif' al tuturor musulmanilor în perioada în care SI controla mari părţi din Irak şi Siria, între 2014 şi 2017.
Editor : A.P.