„Un rege va muri”: Cercetătorii au descifrat tăblițe babiloniene antice care prezic dezastre naturale, pandemii și războaie
Data actualizării: Data publicării:
Cu toate că tăblițele au fost descoperite acum mai bine de 100 de ani, textul nu a fost descifrat până acum. Foto: Shutterstock
Cercetătorii au reușit în sfârșit să descifreze tăblițe ce conțin scrieri cuneiforme vechi de 4.000 de ani, care au fost descoperite acum mai bine de 100 de ani în Irak, potrivit Live Science. Tăblițele descriu felul în care unele eclipse de lună prevestesc moartea, dezastrele naturale, soarta războaielor și molimele.
Cele patru tăblițe de lut „reprezintă cele mai vechi exemple de colecții de semne prevestitoare legate de eclipsa de lună descoperite până acum”, a spus Andrew George, profesor emerit de babiloniană de la Universitatea din Londra, și cercetătorul independent Junko Taniguchi, care au publicat studiul în Revista Studiilor Cuneiforme.
Autorii textelor cuneiforme s-au folosit de orele de noapte, mișcarea umbrelor și data și durata eclipselor pentru a prezice viitorul – cele mai multe predicții sunt negative.
„Predicțiile sunt interesante pentru că ne luminează în privința psihologiei guvernării. Semnele prezic mai ales dezastre, precum asasinate, uzurpări, revolte, rebeliuni, înfrângeri în războaie, pierderi de teritorii, ciumă, foamete, secetă, recolte slabe, atacuri ale lăcustelor, și așa mai departe. Este evident că exact aceste lucruri îi speriau cel mai mult pe regii babilonieni”, a explicat George.
Tăblițele explică semnificația fiecărui tip de eclipsă de lună: cele mai multe prevestesc dezastre. Foto: British Museum
Spre exemplu, una dintre profeții spune că dacă „o eclipsă se întunecă de la centru dintr-o dată și se clarifică dintr-o dată: un rege va muri, distrugerea Elamului”. Elam era o zonă din Mesopotamia cu centrul în Iranul de azi.
Un alt semn spune că dacă „o eclipsă începe din sud și apoi dispare: [urmează] căderea Subatru și Akkad”, ambele fiind regiuni din Mesopotamia la acea vreme. Iar o eclipsă pe timpul serii prevestește molima.
Este posibil ca astrologii antici să fi folosit întâmplări din trecut pentru a determina ce prevestesc aceste eclipse. Totuși, cele mai multe dintre profeții erau determinate cu ajutorul unui sistem teoretic care făcea legătura dintre caracteristicile unei eclipse și diverse semne prevestitoare.
Tăblițele provin probabil din Sippar, un oraș din Irakul de astăzi care era în plină dezvoltare, potrivit lui George. Imperiul Babilonian era în ascensiune la acea vreme.
Sit arheologic din Sippar, Irak. Cel mai probabil, tăblițele provin din acest important oraș babilonian. Foto: Profimedia Images
Tăblițele au fost incluse în colecția British Museum în perioada 1892-1914, dar nu au fost traduse complet și publicate până acum.
Oamenii din Babilonia și alte părți ale Mesopotamiei la acea vreme credeau că unele „fenomene cerești erau semne codate lăsate acolo de zei drept amenințări cu privire la viitorul celor de pe Pământ”, au scris George și Taniguchi în articolul lor.
Consilierii regilor se uitau pe cerul nopții și făceau corelații între ceea ce observau și textele care explicau ce înseamnă fiecare fenomen ceresc.
„Dacă predicția asociată cu un anume augur era amenințătoare, spre exemplu, 'un rege va muri', atunci era efectuată o anchetă oraculară prin haruspiciu (inspectarea măruntaielor animalelor sacrificate) pentru a stabili dacă regele se află într-adevăr în pericol”, au scris cei doi autori ai studiului.
Când temerile lor erau confirmate, oamenii făceau ritualuri despre care credeau că au puterea de a contracara semnul de rău augur și forțele rele care acționau în același timp. Așadar, chiar dacă semnele prevestitoare erau rele, babilonienii credeau că viitorul prezis putea fi evitat.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.