O femeie din Turcia care a criticat blocarea Instagram a fost condamnată la închisoare, pentru insultă adusă președintelui

Data publicării:
Fotografie turism
Singura vină a femeii e că ar fi răspuns, pe stradă, la un sondaj de opinie. Foto: Profimedia

Un tribunal turc a ordonat arestarea unei femei sub acuzaţia de incitare la ură şi insultă adusă preşedintelui, după ce a criticat blocarea platformei Instagram, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Turcia a blocat accesul la Instagram pe 2 aprilie pentru că nu a respectat "legile şi regulile" Turciei şi sensibilităţile publicului. Interdicţia a fost ridicată sâmbătă, după ce aplicaţia Meta a fost de acord să coopereze cu autorităţile pentru a răspunde preocupărilor guvernului.

Turcia. Ghinionul te poate lovi pe stradă

Într-un material video postat pe canalul YouTube săptămâna trecută, când aplicaţia era încă blocată, femeia a fost unul dintre mai mulţi trecători de pe stradă care au fost întrebaţi ce părere au despre interzicerea Instagram.

"Este greşit. Preşedintele nu poate interzice Instagram când doreşte", a spus femeia. Ea l-a criticat pe preşedintele Erdogan şi pe cei care au susţinut interdicţia.

Arestarea de luni, dispusă de un tribunal din oraşul Izmir din vestul Turciei, a venit după ce autoritatea turcă de supraveghere din domeniul audiovizualului RTUK a criticat interviurile stradale din social media, afirmând că "manipulează opinia publică".

Blocarea accesului la Instagram a venit după ce un oficial turc de rang înalt a acuzat platforma de social media că a blocat postările care exprimau condoleanţe pentru asasinarea la Teheran a lui Ismail Haniyeh, liderul grupării palestiniene Hamas.

Totuși, autoritățile de la Ankara nu au oferit nici până acum un motiv oficial pentru blocarea aplicației.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor americani când au văzut cum conduc șoferii din România: Mai nebuni decât albanezii
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”