În urma incursiunii ucrainene în regiunea Kursk din Rusia, dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko a plasat forțele armate ale țării sale la granița cu Ucraina, relatează Kyiv Independent. Iar oficialii ucraineni au început să acorde atenție acestor mișcări.
Ministerul de Externe ucrainean a atras atenția că Belarus „concentrează un număr semnificativ de militari” de-a lungul graniței cu Ucraina.
Majoritatea experților au etichetat recentele declarații ale lui Lukașenko drept „zgomotoase”, acestea fiind menite să demonstreze loialitatea lui față de Moscova. Însă creșterea activității în apropierea graniței cu Ucraina evidențiază postura din ce în ce mai nesigură a lui Lukașenko pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Poziția lui Lukașenko față de Ucraina s-a schimbat pentru scurt timp în iulie.
După o serie de tensiuni, el a ordonat atunci retragerea armatei de la graniță, stârnind indignarea bloggerilor ruși pro-război. Însă această detensionare a fost în scurt timp umbrită de multiple pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian al Belarusului, care nu au fost comentate de autoritățile de la Minsk.
Incursiunea Ucrainei pe teritoriul Rusiei deschide oportunități pentru Belarus, în sensul că s-ar putea implica mai profund în eforturile de război ale Rusiei, prin tratatele de cooperare semnate de cele două state.
Se așteaptă ca Belarus să continue să sprijine Rusia prin intermediul capacităților industriale militare, furnizând componente esențiale pentru efortul de război al Moscovei. Cu toate acestea, experții spun că este încă puțin probabil ca trupele bieloruse să se implice direct în conflict.
Pentru a-și menține puterea și după viitoarele alegeri prezidențiale din 2025, și pentru a-și restabili legitimitatea, analiștii spun că Lukașenko vrea să contrabalanseze sprijinul pentru Rusia, cu eforturile de redeschidere a unor căi diplomatice pierdute cu Occidentul.
Pariul lui Lukașenko
Autoritățile din Belarus păstrează tăcerea cu privire la ofensiva Ucrainei în regiunea Kursk de ceva timp. Cu toate acestea, Lukașenko a susținut că Belarus a doborât peste zece drone ucrainene în spațiul aerian al țării, care erau pe cale să lovească ținte în Rusia.
Afirmația a fost etichetată imediat ca „prostie” de către Belarus Hajun, un proiect OSINT (sursă deschisă de informații – n.red.). Cu toate acestea, a declanșat o serie de acțiuni din partea autorităților din Belarus.
Ministerul de Externe din Belarus a convocat diplomați din Uniunea Europeană și Ucraina, și s-a adresat atât Națiunilor Unite, cât și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa cu privire la presupusa încălcare a spațiului său aerian.
În aceeași zi, ministrul bielorus al Apărării, Viktor Khrenin, a anunțat că Lukașenko a ordonat o creștere a prezenței militare în regiunile Homel și Mazyr din sudul Belarusului „pentru a răspunde eventualelor provocări” ucrainene. O săptămână mai târziu, pe 19 august, comandantul forțelor aeriene din Belarus, a raportat deplasarea echipamentelor și a trupelor la graniță.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean a respins însă acuzațiile venite din Belarus.
Valer Karbalevici, analist politic al serviciului RFE/RL din Belarus, a catalogat afirmațiile lui Lukașenko drept „zgomotoase”.
„A fost o demonstrație de loialitate față de Moscova, creată artificial, ca și cum am spune că armata bielorusă ține frontul pe loc, aici”, a explicat Karbalevici.
Totuși, ofensiva ucraineană din Kursk prezintă riscuri crescute pentru Belarus, potrivit analistului politic Alexander Friedman.
„Există întotdeauna posibilitatea ca resursele din Belarus să poată fi folosite de ruși pentru a acoperi orice lacună în strategia lor”, a spus Friedman.
„Nu este neapărat despre desfășurarea armatei bieloruse în Kursk. Ar putea implica provocări împotriva Ucrainei la granița cu Belarus. Având în vedere posibila apariție a unor astfel de situații, Lukașenko se poate simți obligat să recurgă la o activitate militară semnificativă, în ciuda absenței oricărei amenințări reale”.
Lukașenko, joc la siguranță
Actuala escaladare a retoricii lui Lukașenko urmează unui scurt dezgheț.
Pe 13 iulie, după ce a făcut o serie de acuzații la adresa Ucrainei, urmate de desfășurarea trupelor lângă granița comună, Lukașenko a declarat că și-a retras militarii de la frontieră, datorită stabilizării situației.
Această decizie a stârnit indignare printre bloggerii ruși pro-război, care l-au acuzat pe Lukașenko de trădare, pretinzând că resursele ucrainene eliberate de misiunea de a patrula frontiera au fost direcționate către Kursk.
Ca o „coincidență”, în paralel cu relaxarea poziției lui Lukașenko față de Ucraina, cel puțin nouă drone Shahed rusești au intrat în spațiul aerian al Belarusului, între 11 iulie și 31 iulie, în timp ce se îndreptau către ținte ucrainene.
Unele aparate de zbor au părăsit rapid teritoriul țării și au intrat în Ucraina, altele au zburat peste 250 de kilometri deasupra Belarusui. Aviația a monitorizat mișcările acestora, dar nu au fost raportate interceptări, iar oficialii lui Lukașenko nu au recunoscut niciunul dintre incidente.
„Lukașenko și-a învățat locul”, a spus Friedman. El a susținut că incursiunile nu au fost întâmplătoare, ci au avut ca scop să-i reamintească lui Lukașenko că Rusia ar putea folosi teritoriul Belarusului, în ciuda riscului unor lovituri de represalii din partea Ucrainei.
„Rusia a arătat în mod repetat că vede resursele Belarusului ca fiind ale sale, și este gata să le exploateze”, a spus Friedman. „Dar riscurile de destabilizare a situației din Belarus, practic singurul aliat real al Rusiei, sunt semnificative. De aceea, până acum s-au abținut de la utilizarea acestor resurse”.
Analiştii cred că detensionarea din iulie, care s-a transformat rapid în tensiuni reînnoite la graniţă, au ca scop punerea sub presiune a trupelor ucrainene deja suprasolicitate.
Cu toate acestea, în ciuda noilor escaladări, Lukașenko pare să nu facă mai mult decât se cere de la el.
„Este important pentru el să sublinieze că, deși se aliniază cu Rusia, el încearcă să nu participe la acest război”, a spus Friedman pentru Kyiv Independent. În același timp, în încercarea de a îmbunătăți relațiile cu Occidentul, Lukașenko a grațiat câțiva dintre cei 1.400 de deținuți politici ai regimului, și a participat la un schimb istoric de deținuți Est-Vest, în care a eliberat un cetățean german condamnat la moarte în țara sa.
Ministerul de Externe de la Minsk a cerut în mod repetat un „dialog constructiv” cu vecinii europeni ai țării.
Într-un interviu recent pentru unul dintre posturile TV de stat rusești, difuzat în plină ofensivă a Ucrainei în Kursk, Lukașenko a cerut din nou discuții „pentru a pune capăt acestei încălcări teritoriale”.
Poziția lui Lukașenko față de menținerea păcii în regiune s-a dovedit, anterior, eficientă în reducerea izolării internaționale. Astfel, regimul s-ar putea să mizeze din nou pe el.
Minskul a servit drept teren neutru pentru negocierile dintre Kiev și Moscova între 2014 și 2020, țările occidentale începând să ridice treptat sancțiunile pe care le-au impus Belarusului pentru represiunile brutale împotriva opoziției politice.
Însă, în urma reprimării revoltelor publice din 2020, sancțiunile au fost în mare parte reluate.
Pe măsură ce alegerile prezidențiale din 2025 se apropie, Lukașenko este dornic să-și consolideze pe plan intern imaginea de apărător al păcii, străduindu-se în același timp să restabilească legăturile cu Occidentul, pentru a echilibra dependența crescândă a țării de Rusia.
„Lukașenko se prezintă ca un garant al păcii”, a spus analistul politic RFE/RL Karbalevici. „În toate discursurile sale, mesajul se rezumă la faptul că Occidentul perfid încearcă să atragă Belarusul în război”.
Belarus, principala subsidiară militară a Rusiei
CSTO condusă de Rusia, înființată ca alternativă la NATO de șase state post-sovietice, a transmis pe 16 august că nu va trimite trupe în Kursk, deoarece Rusia nu a solicitat oficial asistență de la membrii săi.
Membrii CSTO s-au angajat să ofere asistență militară oricărui stat membru care este atacat. Cu toate acestea, asistența depinde de dorințele Moscovei.
În ianuarie 2022, Rusia a trimis un contingent de „menținere a păcii” în Kazahstan, la cererea autorităților de acolo, pentru a ajuta la înăbușirea protestelor în masă din cauza creșterii prețurilor la gaze. Cu toate acestea, organizația nu a venit în ajutorul Armeniei, stat membru, în conflictul cu Azerbaidjanul, țară care nu face parte din CSTO.
În ciuda faptului că a continuat să caracterizeze războiul împotriva Ucrainei drept „o operațiune militară specială”, evitând astfel o declarație de război și legea marțială, Rusia are peste 1.200 de kilometri pătrați din propriul teritoriu, ocupat de o putere străină.
Experții sunt sceptici că Rusia ar căuta ajutor la CSTO.
„CSTO, așa cum este astăzi, este o structură defunctă”, a spus Friedman. „Armenia nu mai participă activ la organizație, iar celelalte țări, în afară de Belarus, rămân categoric neutre. De aceea, cred că Rusia realizează că o astfel de solicitare va duce pur și simplu la prăbușirea CSTO, și ar înrăutăți semnificativ relațiile cu aceste țări”.
Cu toate astea, pe lângă CSTO, Belarus are obligații în baza statutului său de membru al Uniunii, entitatea supranațională Rusia-Belarus care, în cea mai îndrăzneață iterație, a preconizat o potențială fuziune a celor două state.
Doctrina militară a statelor Uniunii, pe care Lukașenko a semnat-o în 2021, precizează că cele două țări consideră un atac asupra uneia dintre ele, ca fiind un atac asupra ambelor.
„Așa-numita doctrină militară de stat a Uniunii menționează că în cazul unui conflict militar, care în mod oficial nu există încă - deoarece Rusia desfășoară o „operațiune militară specială”, nu un război -, întreaga armată a Minskului devine subordonată Statului Major al Rusiei”, a remarcat Kobets. „În această situație, armata bielorusă încetează efectiv să mai existe. Devine un grup militar subordonat Moscovei”.
Pavel Latușka, un politician al opoziției din Belarus, a sugerat pe canalul său de YouTube că Lukașenko se teme să trimită trupe bieloruse în Rusia. Pentru a evita acest scenariu, el a trimis armata la granița cu Ucraina.
„Sunt convins că asta i-a spus lui Putin”, a spus Latușka, și anume că „Societatea este puternic împotrivă ca armata bielorusă să se alăture războiului. Nu voi putea să-i conving”.
Analiştii subliniază că orice implicare viitoare a Belarusului în război este probabil să se manifeste altfel decât ar fi trimiterea de trupe în regiunea Kursk. În schimb, ei observă potențialul provocărilor la adresa Ucrainei venite de pe teritoriul bielorus.
„Este mult mai important pentru Moscova să nu implice armata bielorusă nepregătită și nemotivată, ci să folosească potențialul industrial militar al Belarusului, care este un fel de atelier de asamblare pentru echipament militar al Uniunii Sovietice”, a declarat Kobets pentru Kyiv Independent.
Kobets a remarcat că această industrie din Belarus lucrează în două sau trei schimburi pentru a furniza Rusiei componente pentru tancuri și pentru rachete balistice, piese de orice fel, uniforme și chiar saci pentru cadavre. Acest sprijin este mai valoros pentru Rusia, decât participarea unei armate neantrenate, a spus el.
Dar dacă conflictul ar escalada și ar implica regiunea Belgorod a Rusiei, sau dacă ar exista un pericol serios ca Ucraina să obțină controlul asupra centralei nucleare de la Kursk, sugerează Friedman, astfel de circumstanțe l-ar putea obliga pe Putin să lase deoparte calculele politice și să solicite desfășurarea trupelor bieloruse. Cu toate acestea, el subliniază că un astfel de scenariu este pur ipotetic pentru moment.
Editor : Liviu Cojan
