„Mai au oxigen pentru 40 de ore”. Paza de Coastă americană face noi precizări legate de submarinul dispărut în Atlantic

Data actualizării: Data publicării:
Submersibil sub apă
Foto: Profimedia Images

Reprezentantul Pazei de Coastă a Statelor Unite, căpitanul Jamie Frederick, face, marți seară, precizări cu privire la situația operațiunii de salvare a vasului submersibil care a dispărut în Oceanul Atlantic.

Frederick a transmis gândurile sale bune familiei celor cinci persoane care se află la bordul submarinului Titan.

El a precizat că „se lucrează fără odihnă” pentru salvarea echipajului, dar că efortul este unul foarte complex și că organizații din mai multe țări lucrează coordonat.

Până acum, submarinul a fost căutat cu atenție într-o arie de aproximativ 20.000 kilometri pătrați.

Submarinul mai are oxigen pentru încă 40 de ore, pe baza rapoartelor inițiale referitoare la resursele cu care a plecat în expediție Titan.

Frederick a mai spus și că paza de coastă folosește un vehicul operat de la distanță pentru o scufundare fix în zona din care s-a lansat și submarinul dispărut. Paza de coastă canadiană se va alătura și ea eforturilor, alături de alte vase private și ale marinei americane.

„Este o operațiune fără precedent. Vom face tot ce ne stă în putință să ducem la bun sfârșit salvarea”, a declarat Frederick, care a precizat și că dacă vehiculul operat de la distanță descoperă ceva, atunci experții vor fi cei care stabilesc care sunt pașii de urmat.

Franța a anunțat că se alătură efortului cu un robot autonom special

Franța a anunțat că va trimite un navă echipată cu un vas special de explorare la adâncimi mare pentru a ajuta la operațiunea de căutare a submersibilului care a dispărut în timp ce făcea o expediție turistică la epava Titanicului.

Nava franceză Atalante, echipată cu un robot autonom de tip Victor 6000 se va alătura operațiunii de salvare, a anunțat guvernul francez, marți după-amiază. 

„Vasul are la bord robotul autonom Victor 6000, capabil să coboare la o adâncime de 6.000 de metri, dincolo de poziția la 3.800 de metri a epavei Titanicului”, se arată într-un comunicat al Ifremer, agenția guvernamentală franceză care se ocupă de situație.

Submarin pilotat cu o manetă de jocuri video

Vasul submersibil Titan, despre care OceanGate Expeditions, compania care se ocupa de expedițiile la Titanic, spunea că este „sigur”, era pilotat cu ajutorul unei manete pentru jocuri video, la care fuseseră adăugate noi componente. 

Totuși, în ciuda asigurărilor, cei care erau dispuși să plătească 250.000 de dolari pentru a vedea de aproape Titanicul trebuiau să semneze un document în care li se făcea cunoscut faptul că există un risc semnificativ de moarte. 

„Semnezi o declarație pe proprie răspundere, care enumeră una după alta modalitățile în care ai putea muri în timpul călătoriei.

Se menționează moartea de trei ori pe prima pagină. În timp ce mă urcam în submarin, m-am gândit că acesta ar putea fi sfârșitul, deci nimeni care se află în această situație nu a fost luat prins cu garda jos.

Cu toții știți în ce vă băgați. Este o adevărată explorare. Nu este o vacanță. Nu este o căutare de senzații tari, nu este un salt cu parașuta. Aceștia sunt exploratori și călători care vor să vadă ceva”, spune unul dintre cei care au călătorit la bordul Titan într-una dintre expediții.

„E extrem de cald și de înghesuit. Afară, presiunea te-ar strivi”

Dr. Simon Boxall, lector la Universitatea din Southampton, spune că va fi „o reală provocare” să fie identificat submersibilul dispărut și să fie recuperat, mai ales în condițiile în care este foarte probabil că submersibilul s-a pierdut undeva în apropierea epavei Titanicului.

„Este extrem de cald și extrem de înghesuit. Nu există capsulă de salvare. Dacă ai ieși afară, în apă, la acele adâncimi, ai fi strivit imediat de presiune. Sunt pur și simplu dependenți de misiunea de salvare”, spune Boxall.

„Misiunea de salvare este o provocare enormă, una cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Au existat cazuri tragice de submarine militare blocate pe fundul oceanului care au avut resurse mai multe și oxigen mai mult, dar în acest caz, timpul este scurt, iar următoarele zile vor fi critice”, a concluzionat expertul.

Epava Titanicului atrage curiozitatea oamenilor de decenii întregi

Titanicul s-a scufundat în anul 1912, în timpul primului său voiaj, după ce s-a izbit de un aisberg în Oceanul Atlantic.

Titanicul era cel mai mare vas de acest tip la momentul scufundării sale.

Vasul plecase din Southampton, Anglia, și se îndrepta spre New York. Dintre cei 2.200 de pasageri de la bord, peste 1.500 au murit.

Epava faimosului vas se află la adâncime de 3.800 metri pe fundul Oceanului Atlantic și la o distanță de 600 de kilometri de coasta continentului american din Newfoundland, Canada.

De la descoperirea epavei în 1985, Titanicul a fost explorat pe larg.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O navetă spațială îndepărtată confirmă că Pământul este locuibil și...
Digi FM
Cum au reacționat doi turiști cehi care s-au întors în România după 7 ani: „Țara încă are farmecul ei”
Pro FM
VIDEO Shakira, dezgustată când a văzut că era filmată sub rochie, în timp ce dansa în club. Dezamăgită, a...
Film Now
Nu i-a mai văzut de 16 ani, dar îi sunt aproape. Copiii adoptați de Nicole Kidman, gest emoționant după ce...
Adevarul
Ca după război. Calea ferată ce leagă Galați de Bârlad, distrusă de inundații. „Linia a dispărut complet de...
Newsweek
EXCLUSIV Recalcularea pensiilor, schimbată. Pensie crescută pentru pensionarii cu grupe de muncă
Digi FM
Un vlogger român, uimit de ce a găsit într-un supermarket din Ucraina, aproape de granița cu Rusia: „Este...
Digi World
Cum reușește o pensionară în vârstă de 100 de ani să arate cu 30 de ani mai tânără: „Mă asigur că folosesc...
Digi Animal World
Momentul când un tigru atacă un porc mistreț în India, surprins de un fotograf. Imaginile sunt greu de urmărit
Film Now
Reacția lui Tom Hardy, după ce Charlize Theron a mărturisit că s-a simțit amenințată de prezența lui la...
UTV
Premiile Emmy 2024. Cele mai spectaculoase tinute de pe covorul rosu