Autoritățile duc o luptă contracronometru pentru a localiza submersibilul Titan cu cinci turiști la bord, care a dispărut duminică în timpul unei expediții la epava Titanicului. Un jurnalist care a făcut turul operatorului turistic OceanGate Expedițions în 2018 și-a amintit că a fost „uimit când a văzut cât de simplă” părea tehnologia de la bordul navei, relatează CNN.
Gabe Cohen de la CNN, care a raportat anterior despre operatorul OceanGate Expeditions și a făcut turul submersibilului Titan în afara apei, a declarat în această dimineață că acesta era operat de un controler de jocuri, care arăta ca unul de PlayStation. „Este acest vas mic, destul de înghesuit și mic. Trebuie să stai înăuntru, fără încălțăminte. Este operat de un controler de jocuri, ceea ce în esență arată ca un controler de PlayStation”, a explicat el.
„Se poate scufunda aproximativ patru kilometri în ocean și poate suporta 150 de milioane de kilograme de presiune la fundul oceanului”, adaugă el.
„A fost incredibil să îl văd, la acel moment, chiar în timp ce împachetau vasul și se pregăteau pentru una dintre aceste expediții. Deci, este evident foarte dificil și trist să vezi ce s-a întâmplat acum”, mai spune Cohen.
Compania a fost fondată în 2009 de actualul său CEO Stockton Rush. Cohen a explicat că, de-a lungul anilor, compania a efectuat multe expediții operate în acest mod la diferite epave, nu doar Titanic. Cohen a spus că a întrebat OceanGate despre controlerul de joc. „ Nu au economisit niciun ban și nu au făcut concesii pentru a reuși acest lucru– asta mi-au spus în mod repetat”, mărturisește jurnalistul.
El a continuat: „L-am intervievat pe Stockton Rush de mai multe ori. Nu doar el, ci personalul și echipajul său. Au vorbit mereu despre siguranță și despre cât de încrezători erau în tehnologia acestei nave și în celelalte nave pe care le proiectaseră de-a lungul timpului, dar de atunci am aflat că Titan a mai avut unele probleme cu comunicarea.”
Cohen s-a referit la un raport CBS conform căruia, anul trecut, nava a fost pierdută timp de mai bine de două ore, fără a putea primi mesaje de la suprafață, pe care se bazează pentru a afla unde să meargă, nu există GPS la bord.
Mike Reiss , un scenarist și producător din New York, care a lucrat la serialul Simpsons și a făcut o călătorie cu submarinul Titan anul trecut, a explicat pentru BBC că toți cei care aleg să viziteze epava Titanicului semnează o declarație pe proprie răspundere.
„Semnezi o declarație pe proprie răspundere, care enumeră una după alta modalitățile în care ai putea muri în timpul călătoriei. Se menționează moartea de trei ori pe prima pagină. În timp ce mă urcam în submarin, m-am gândit că acesta ar putea fi sfârșitul, deci nimeni care se află în această situație nu a fost luat prins cu garda jos. Cu toții știți în ce vă băgați. Este o adevărată explorare. Nu este o vacanță. Nu este o căutare de senzații tari, nu este un salt cu parașuta. Aceștia sunt exploratori și călători care vor să vadă ceva.” Submersibilul Titanic, căutat intens după ce a dispărut duminică în timp ce se scufunda către epava Titanicului, este o ambarcaţiune mică, proiectată pentru a ţine doar cinci persoane timp de o zi - două ore coborâre, câteva ore de explorare a navei eşuate şi două ore înapoi la suprafaţă, relatează CNN şi BBC.
Editor : C.L.B.