Franța: Criza provocată de scandalul submarinelor australiene va afecta viitorul NATO. „A fost minciună, duplicitate și dispreţ"

Data actualizării: Data publicării:
Australia's Collins Class Submarines To Be Replaced With Nuclear Submarine Fleet Following AUKUS Agreement
Submarin HMAS Rankin al Marinei australiene. Foto: POIS Yuri Ramsey/ Australian Defence Force via Getty Images

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a vorbit sâmbătă despre „criza gravă” provocată de torpilarea unui uriaş contract de submarine franceze pentru Canberra, denunţând o „minciună (...), o duplicitate (... ), o pierdere majoră a încrederii” şi „un dispreţ” din partea aliaţilor Franţei, notează AFP.

Întrebat la jurnalul televizat al postului public France 2, Jean-Yves Le Drian a justificat rechemarea ambasadorilor francezi la Canberra şi Washington prin faptul că există „o criză gravă între noi”.

Această măsură, prima din istoria relaţiilor dintre Paris şi Washington, „este foarte simbolică”. “A fost minciună, a fost duplicitate, a fost o pierdere majoră a încrederii, a fost dispreţ, deci aşa nu merge între noi”, a declarat el.

„Am rechemat ambasadorii pentru a încerca să înţelegem şi pentru a le arăta fostelor ţări partenere că avem o nemulţumire foarte puternică, că există cu adevărat o criză gravă între noi”, a spus ministrul de externe.

Ministrul francez de externe, despre Marea Britanie: Cunoaştem oportunismul lor permanent

Rechemarea ambasadorului francez la Londra a fost, în schimb, considerată inutilă: „Cunoaştem oportunismul lor permanent”, a spus el ironic la câteva luni după Brexit. „Marea Britanie în această afacere este un fel de a cincea roată la căruţă”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară pentru Canberra care i-a scos efectiv pe francezi din joc.

În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent "contractul secolului" din cauza valorii şi importanţei sale strategice.

Citește și: SUA și Australia regretă decizia Franței de a-și rechema ambasadorii. Washington promite că va coopera cu Parisul

Criza din relația Franței cu aliații săi va influența noul concept NATO, spune ministrul

Pe de altă parte, ministrul de externe a mai apreciat că criza va cântări asupra definirii noului concept strategic al NATO, fără a evoca, totuşi, o retragere din Alianţa Nord-Atlantică.

„NATO a iniţiat o reflecţie, la solicitarea preşedintelui Franţei, asupra fundamentelor sale. La următorul summit NATO de la Madrid va fi prezentat noul concept strategic. Evident, ceea ce tocmai s-a întâmplat va avea legătură cu această definire”, a spus Jean-Yves Le Drian.

„În acelaşi timp, Europa trebuie să se doteze cu busola sa strategică şi va fi sub responsabilitatea Franţei în prima jumătate a anului 2022”, a adăugat el, referindu-se la preşedinţia franceză a Uniunii Europene cu începere de la 1 ianuarie.

După retragerea brutală a americanilor din Afganistan, fără consultarea aliaţilor lor, şi acest dosar al submarinelor, „dacă europenii nu simt că, pentru a rămâne în istorie, trebuie să se unească şi să-şi apere împreună propriile interese, atunci soarta lor va fi complet diferită”, a subliniat Jean-Yves Le Drian.

Citește și:

China cere să fie primită în tratatul de liber schimb transpacific

ANALIZĂ  Câte nave au cele mai puternice flote din lume. China a depășit SUA și construiește de două ori mai repede

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri