China a cerut oficial să adere la tratatul de liber schimb transpacific, a anunţat joi Ministerul Comerţului chinez, în pofida creşterii tensiunilor politice cu Australia, una dintre ţările membre ale acestui tratat.
Semnat în 2018 de 11 ţări din zona Asia-Pacific, Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) este cel mai important acord de liber schimb din regiune şi a succedat unui tratat precedent din care Statele Unite s-au retras în 2017, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.
China îşi manifestase deja de mai multe ori dorinţa de a adera la acest tratat, demers formalizat joi. Însă cele 11 state membre vor trebui să ajungă la un consens pentru a permite aderarea acestei ţări.
Această perspectivă este una delicată în contextul unui puternic conflict geopolitic între Australia şi China, aceasta din urmă impunând taxe vamale asupra unor produse australiene, decizie faţă de care guvernul de la Canberra a cerut intervenţia Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Tot joi, SUA, Marea Britanie şi Australia au anunţat încheierea unui parteneriat militar strategic, denumit „AUKUS”, în cadrul căruia Statele Unite vor livra Australiei submarine cu propulsie nucleară pentru a contracara influenţa chineză în zona indo-pacifică. China a calificat această alianţă drept ''extrem de iresponsabilă'', scrie Agerpres.
Editor : I.C