Analiză Câte nave au cele mai puternice flote din lume. China a depășit SUA și construiește de două ori mai repede

Data actualizării: Data publicării:
Aerial photo taken on April 23, 2019 shows a new type of nuclear submarine of the Chinese People's Liberation Army (PLA) Navy on the sea off Qingdao, east China's Shandong Province
Flota militară chineză o depășește deja pe cea a Statelor Unite, iar submarinele nucleare ocupă o poziție importantă în acest joc. Foto: Profimedia

Decizia Australiei de a se dota cu submarine nucleare, în parteneriat cu SUA şi Marea Britanie, arată puterea pe care o are marina chineză, din ce în ce mai presantă în Pacific. China are deja o flotă mai mare decât Statele Unite, iar ritmul în care construiește nave îl depășește pe al oricărei alte puteri maritime. 

Australia, care dispune de şase submarine Collins cu propulsie diesel-electrică de concepţie suedeză, intrate în serviciu la mijlocul anilor 1990, urma să le înlocuiască cu 12 submarine convenţionale de concepţie franceză.

Canberra a decis însă să rupă contractul cu Franţa, pentru a se dota cu submarine nucleare amerciane: propulsia nucleară permite discreţie şi o autonomie crescută pentru un submarin. „Este o schimbare a necesităţilor”, a rezumat laconic premierul australian Scott Morrison, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La fel ca alte ţări, Australia manifestă îngrijorări faţă de o marină chineză supradimensionată. La sfârşitul anului 2020, China dispunea în total de 360 de nave de război de suprafaţă şi submarine, comparativ cu 297 de nave ale întregii flote a SUA, potrivit US Naval Intelligence Office (ONI).

În 2025, China va dispune de 400 de nave, iar în 2030 de 425, potrivit aceleiași organizații.

Din componenţa marinei chineze fac parte şase submarine nucleare dotate cu dispozitive pentru lansarea de rachete nucleare (SNLE) şi aproximativ 40 de submarine de atac, între care şase cu propulsie nucleară, potrivit Military Balance.

SUA poate conta la rândul său pe 21 de submarine de atac şi opt cu SNLE cu baza în Pacific, în principal la Pearl Harbor, potrivit US Navy.

Dacă Statele Unite au 5 dintr-un total de 11 portavioane în regiune, China a început construcţia celui de-al treilea portavion şi construieşte tot mai multe distrugătoare.

China construiește de două ori mai mult decât SUA

Între 2015 şi 2019, şantierele navale chineze au construit 132 de nave, faţă de 68 în SUA, 48 în India, 29 în Japonia, 17 în Franţa, 9 în Australia şi 4 (dintre care două portavioane) în Marea Britanie, potrivit unui studiu al publicaţiei specializate Jane's, realizat anul trecut.

În patru ani, China a lansat la apă echivalentul flotei franceze, susţine amiralul Pierre Vandler, şeful Statului Major al marinei franceze, menţionând „efortul istoric naval chinez' care reprezintă 'peste 55% din bugetul de apărare al Chinei”.

Această „frenezie” chineză are consecinţe în întreaga regiune, determinând multe ţări să aplice o strategie destinată să împiedice puterea chineză să se desfăşoare în apropierea coastelor lor, strategie care implică în special achiziţia de submarine.

Vietnamul dispune astfel de şase submarine de concepţie rusă, Malaezia de două submersibile, în timp ce Indonezia a comandat şase submarine Coreei de Sud, iar Filipinele aspiră să-şi construiască o flotă de submarine.

Beijingul contestă suveranitatea tuturor acestor ţări asupra unei părţi din Marea Chinei de Sud.

În alte părţi din Pacific, Japonia dispune de 23 de submarine, Coreea de Sud de 18, Singapore de 2, iar Rusia de 12.

Semn al tensiunilor din regiune, importantă pentru interesele sale, Franţa a desfăşurat la începutul anului în Pacific unul din submarinele sale nucleare de atac, Emeraude, pentru prima oară din 2001, mai notează AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...