Pepsi, în vizorul unui producător de bere

Data publicării:
PEPSI

Ab Inbev și consultanții săi au studiat de ceva vreme posibilitatea unei fuziuni cu Pepsi, un grup cu o valoare de 142 de miliarde de dolari, anunța Bloomberg, citând surse apropiate compnaiei. În orice caz, nu au existat negocieri și nici nu se prefigureaza o tranzacție.

Ab Inbev a facut achiziții de 90 de miliarde de dolari în ultimii zece ani și preleuarile par a fi înscrise în ADN-ul acestui mamut belgiano-brazilian de 170 de miliarde de dolari.

Toate discuțiile din ultima vreme s-au concentrat pe încercarea de preluare a rivalului direct, SAB Miller, însa experții susțin ca Inbev își largeste orizonturile catre alte piețe. Preluarea celui de-al doilea producator de bere din lume ar fi plictisitoare, ar exista dificultați uriașe cu autoritațile antitrust, iar unele active ar trebui vândute. În plus tranzacția estimata la peste 120 de miliarde de dolari, ar fi foarte costisitoare.

O fuziune cu Pepsi ar fi alta poveste. Ar costa mai puțin și ar fi loc de îmbunatațire a performanței. Veniturile viitoarei companii ar crește ca urmare a utilizarii aceleași rețele de distribuție pentru bere și racoritoare.

AB InBev și susținatorii sai brazilieni, inclusiv miliardarul Jorge Paolo Lemann, omul din spatele 3G Capital, ar putea sa creasca profitabilitatea Pepsi printr-o restructurare a afacerii Pepsi din America de nord. Ar fi aplicata aceiași rețeta de la preluarea Anheuser-Busch în 2008. În eventualitatea unei asocieri, cel mai probabil divizia de snacks-uri a Pepsi ar urma sa fie vânduta pentru ca ar fi diferiti de afacerea principala, aceea de a distribui oi vinde bauturi.

Majoritatea experților contactați de Bloomberg sunt de acord ca Ab Inbev va face noi achiziții, fie Pepsi fie alt producator. Argumentul este simplu - grupul nu se mulțumește niciodata cu administrarea unui portofoliu, este concentrat catre achiziții.

Opțiunile ar fi largi, de la Pepsi la unele active ale Coca Cola. De asemenea, ar putea sa-și îndrepte atenția catre piața bauturilor energizante și o ținta posibila ar putea fi Monster, pentru care s-ar asocia cu Coca Cola.

Oportunitațile din piața berii sunt limitate pentru AB Inbev. Heineken e o companie atractiva, dar e o afacere de familie, iar proprietarii deja au refuzat o oferta venita de la SAB Miller. Inbev s-ar putea îndrepta catre producatorul berii Guiness, care are o poziție foarte buna în Africa, acolo unde grupul belgiano-brazilian este destul de timid. Însa ar fi achiziții mici.

Desigur exista opțiunea SAB Miller. Deja a fost analizata o eventuala preluare au fost discuții cu bancile despre finanțarea tranzacției, însa ar fi mult prea costisitoare și fara mari beneficii pentru acționari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...