Fondul Monetar Internaţional trimite la Bucureşti un nou şef de misiune. Cu o experienţă de 15 ani ca economist la FMI şi Comisia Europeană, negociatorul german Andrea Schaechter va avea ca principală misiune supervizarea unui nou acord între România şi instituţiile internaţionale.
Întâlnirea dintre noul şef de misiune şi autorităţile române va avea loc săptămâna viitoare şi va urma vizitei pe care şeful FMI, Christine Lagarde, o va face la Bucureşti.
Noul şef al misiunii FMI în România şi-a început cariera în cadrul Fondului din 1998, ca economist în cadrul Departamentului pentru Africa. În următorii cinci ani, Andrea Schaechter s-a ocupat de piaţa de capital şi de politici monetare. Din 2004 şi până în 2007, specialistul german a lucrat la Departamentul pentru Europa al Fondului şi ca economist pentru Ucraina. Doi ani mai târziu, Andrea Schaechter şi-a început activitatea în cadrul Comisiei Europene.
Andrea Schaechter îl înlocuieşte pe Erik de Vrijer, care a preluat în vara anului trecut conducerea misiunilor FMI în România de la Jeffrey Franks. Noul negociator-şef va veni în România pe 17 iulie, pentru a discuta viitorul program de asistenţă. Va fi însoţit de echipe de specialişti ai Băncii Mondiale şi din cadrul Comisiei Europene. Experţii au programate discuţii cu autorităţile române, cu membri ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Tot săptămâna viitoare vine în România şeful FMI, Christine Lagarde. Aceasta este prima sa vizită la Bucureşti de la preluarea funcţiei, în urmă cu doi ani. Şeful FMI vine să discute perspectivele economice ale României cu oficiali guvernamentali şi cu reprezentanţi ai sectorului privat.