În clasamentul celor mai bine vândute 25 de modele, Logan ocupă poziţia a şaptea, cu 16.493 de autoturisme comercializate în perioada ianuarie-mai, în declin de la 19.472 de maşini în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei companiilor europene din Rusia, notează Mediafax.
Modelul Sandero se află pe locul 16, în perioada analizată fiind comercializate 11.184 de astfel de maşini, faţă de 16.314 în urmă cu un an.
Cel mai bine vândut model în primele cinci luni a fost Granta, al mărcii Lada, cu 49.542 de autoturisme. La nivelul pieţei, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare au scăzut în primele cinci luni cu 37,7%, la 641.933 de unităţi.
În luna mai, modelul Duster s-a plasat pe locul nouă în funcţie de vânzări, cu un declin de 50%, la 3.427 de autoturisme, urmat de Logan pe locul 10, cu 3.282 de unităţi comercializate, faţă de 5.130 de unităţi în urmă cu un an, şi Sandero pe 13, cu 2.446 de unităţi, în scădere cu 91 de unităţi.
Cel mai bine vândut model în luna mai a fost Solaris, al mărcii Hyundai, cu 10.654 de autoturisme.
Piaţa rusă a înregistrat în luna mai o scădere de 37,6% a vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, la 125.801 de unităţi, dar a marcat o uşoară îmbunătăţire după declinul de 42% consemnat în aprilie, datorită măsurilor guvernamentale de susţinere a producătorilor.
Guvernul rus a oferit credite auto subvenţionate şi a permis contracte de leasing pentru persoane fizice, în trimestrul al doilea, după ce un program de reduceri la achiziţia automobilelor noi, la predarea unuia vechi, nu a reuşit să stimuleze vânzările în 2014.