Veste bună din economie. Modelul Duster al producătorului autohton Dacia, a reușit o performanță istorică. A ajuns al doilea cel mai vândut automobil din Europa, în luna august.
Pentru prima dată în istorie, producătorul de la Mioveni a urcat și pe locul 4 în Europa la vânzările pentru modelul Sandero. Dacia Duster are 19.451 de autoturisme înmatriculate, cu 10,8% mai multe față de august 2018. Iar Dacia Sandero are un volum de 17.764 de unități. Vedem aici o creștere de 2,5% față de anul trecut.
Contextul a fost unul extrem de favorabil mărcii Dacia deoarece cei mai mulți constructori auto au înregistrat scăderi masive. Practic, doar Mercedes, Skoda și Ford au mai înregistrat creșteri în august, în afară de Dacia, dintre mărcile de volum.
Dacia a vândut în total 51.692 autoturisme, din care aproximativ 37.000 au fost cele două best-sellere, Duster și Sandero.
În cifre absolute, luna august nu este nici pe departe cea mai bună pentru marca Dacia în acest an. În luna iunie, automobilele Dacia depșeau 58.000 de unități vândute, iar în iulie erau peste 52.000.