Anunț important în cadrul grupului Renault. Care este viitorul modelelor Dacia

Data publicării:
renault duster

Laurens van den Acker, șeful de design de la Renault, a anunţat că modelele Dacia nu vor mai fi vândute cu emblema Renault, în afara Europei şi în Rusia. Pe unele piețe, Duster, Sandero și Logan, împreună cu variantele Stepway ale celor două din urmă, sunt vândute ca aparținând mărcii Renault. Iar acest lucru va înceta în curând, scrie site-ul autocar.co.uk.

renault duster

„Scopul meu este să avem un portofoliu unic Renault la nivel mondial. Sunt modele Dacia care se vând cu emblema Renault pe unele piețe și vreau să pun stop acestui fapt. Mașinile Renault sunt mai scumpe în unele zone, iar mașinile Dacia sunt relativ moderne și accesibile, așa că le-am pus embleme Renault. Acest lucru ne-a ajutat să caștigăm teren acolo. Dar pentru că acum vindem tot mai multe autovehicule Renault în Rusia, de exemplu, o să începem să le diferențiem între ele”, a spus Van den Acker.

Potrivit oficialului Renault, singurul model care se va mai vinde pentru o perioadă mai lungă de timp sub ambele mărci – Renault și Dacia -, va fi Duster. Asta pentru că a avut succes peste tot unde a fost vândut.

După această decizie, șeful de design al grupului Renault anunță mari surprize pentru fanii mărcii românești. „Noile generații ale modelelor Dacia vor fi extraordinare. Vom încerca să fim inteligenți. Mașinile Renault vor avea o personalitate latină, senzuală, iar cele fabricate sub marca Dacia vor fi robuste și cu un caracter germanic”, a precizat Van den Acker.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Legătura personală a lui Trump cu frații Tate. Cum l-a introdus Barron pe tatăl său în „manosferă” în care...
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Lady Gaga, pe tocuri imposibile la un eveniment în New York, alături de logodnicul ei. Ei nu au făcut rabat...
Film Now
Sebastian Stan, alături de frumoasa lui iubită, actrița Annabelle Wallis, pe covorul roșu la premiile BAFTA...
Adevarul
Crima care i-a șocat pe contemporani: Primar măcelărit ore în șir și lăsat să putrezească pe uliță
Newsweek
Ultima șansă pentru creșterea pensiilor. CCR decide marți soarta a sute de mii de pensionari
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
BAFTA 2025. Ce nu s-a văzut la TV. Gafele și cele mai controversate momente. Zoe Saldana a înjurat pe scenă
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...