China era până nu demult cea mai mare și profitabilă piață pentru General Motors. În timp ce compania pierdea bani în America de Nord și Europa și se îndrepta spre faliment și asistență financiară din partea guvernului Statelor Unite, vânzările și profiturile din China îi permiteau să își continue activitatea. Acum, situația este complet opusă pentru majoritatea producătorilor auto din Occident care au intrat pe piața chineză, potrivit CNN.
GM obține profituri record acasă, dar pierde atât de mulți bani în China încât prezența sa acolo pe termen lung a ajuns să fie pusă tot mai mult sub semnul întrebării. În același timp, producătorii auto din China au inundat piața domestică cu modelele de mașini electrice pe care cumpărătorii chinezi și le doresc și pe care companiile auto din SUA le-au ignorat.
Rezultatul a fost catastrofal pentru producătorii auto străini din China. Vânzările GM din China au scăzut cu 19% pentru primele nouă luni ale anului, iar compania a pierdut 347 de milioane de dolari în țara asiatică în aceeași perioadă.
GM a anunțat luna aceasta că venitul net va fi redus cu peste 5 miliarde de dolari din cauza problemelor din China. Jumătate din această sumă reflectă costurile de restructurare a operațiunilor, în timp ce cealaltă jumătate arată că valoarea lor nu mai este justificată de realitatea economică actuală.
„Poți să te uiți cu 15-20 de ani în urmă când operațiunile GM din China erau colacul lor de salvare. Acum, cu siguranță nu mai sunt. Este o risipă constantă de bani”, a spus Jeff Schuster, vice-președinte global de cercetare auto al firmei GlobalData. „Toate brandurile internaționale suferă în China.”
Epoca de aur a producătorilor auto străini în China s-a încheiat
GM și mulți alți producători auto din lumea occidentală încearcă să își dea seama cât de mult mai pot rămâne pe cea mai mare piață auto din lume, potrivit lui Schuster și altor experți.
„A fost o epocă de aur pentru GM în China, dar ea s-a terminat și nu se va mai întoarce niciodată”, a spus Michael Dunne, un consultant din industria auto care a fost implicat în eforturile de extindere pe piața chineză a producătorilor auto din Occident încă din anii '90, inclusiv atunci când GM și-a extins operațiunile în China.
Nu doar GM are probleme în China. Cei mai mulți producători auto din Occident care s-au grăbit să vândă mașini în țara asiatică la finalul anilor '90 și începutul anilor '2000 întâmpină acum mari dificultăți.
Consumatorii chinezi care preferau cândva brandurile occidentale simt acum că produsele din China oferă un raport cost-beneficiu mai bun. Guvernul de la Beijing a introdus politici și subvenții pentru a încuraja tranziția de la mașini pe benzină la cele electrice și hibrid.
Producători auto din Occident ar putea ieși de tot de pe piața din China în maxim cinci ani
Cei mai mulți producători auto din Vest vor fi obligați să iasă de pe piața din China în următorii cinci ani, dacă nu chiar mai devreme, potrivit lui Dunne.
Mașinile produse de companiile chineze reprezintă 70% din toate mașinile care se vând în China. Cu cinci ani în urmă, producătorii auto din China alimentau doar 38% din piața chineză, iar brandurile străine controlau restul pieței.
Momentul de cotitură a avut loc în 2020 și începutul anului 2021. Pandemia de Covid-19 a făcut ca directorii producătorilor auto din țările occidentale să călătorească tot mai greu în China, ceea ce i-a făcut să rateze „cutremurele” produse pe piața chineză.
Însă ar fi o greșeală pentru producătorii auto din Occident să părăsească de tot China, potrivit lui Bill Russo, șeful firmei de consultanță în investiții Automobility din Shanghai și șeful operațiunilor Chrysler din Asia de Nord-Est în perioada 2004-2008.
„Pierderea Chinei ar fi catastrofală pentru orice întreprindere auto”, a spus Russo. „Dar nu subestimați niciodată abilitatea unei corporații de a prioritiza profitabilitatea pe termen scurt în fața viabilității pe termen lung.”