Industria României ar fi putut să profite foarte mult de pe urma acestei situaţii. Însă, în multe cazuri au profitat doar unii patroni de fabrici. Au demolat halele de producţie, au vândut terenuile, dar nu au mai reconstruit fabricile în zone cu terenuri mai ieftine. Ci pur şi simplu au renunţat la ele sau au mutat pridudcţia în alte ţări.
În 2009, fabrica de ciocolată Poiana din Brașov și-a închis porțile. În vreme ce producția s-a mutat în Bulgaria, fabrica a fost cumpărată de germanii de la Lidl. Vor darâma liniile de preparare și ambalare a ciocolatei și vor construi un hotel pe terenul rămas liber.
Mutarea fabricilor din interiorul în afara oraşelor nu este o problemă. Ba chiar este recomandată, căci reduce gradul de poluare în cartierele populate. Iar vânzarea terenurilor eliberate de vechile fabrici, patronii lor pot câştiga suficient de mult cât să îşi extindă afacerile şi să creeze noi locuri de muncă.
Însă, fabrica Poiana din Braşov şi multe altele din România, odată închise, rămân închise. Producţia fie este oprită definitiv, fie este mutată peste hotare, unde taxele sunt mai mici.
Aşa se face că, deşi exporturile României au depăşit importurile, două treimi din marfa care iese din ţara noastră este doar materie primă.
Iar în unele cazuri România exporta materii prime și importă produsele finite realizate exact din acele materii prime.