Multe femei fac naveta în zone periculoase, acolo unde cei dragi luptă împotriva forțelor ruse. După aproape doi ani și zece luni de la invazia Rusiei în Ucraina, femeile explică și povestesc cum reușesc să continue relația cu soții și partenerii lor, deveniți soldați: „Încercăm să ne imaginăm că, timp de două zile, războiul nu există”, a spus una dintre ele, potrivit The New York Times. Multe dintre ele, hotărâte să-și mențină familiile unite, decid să ia și copiii în zonele din apropierea frontului.
Damina Serbyn, funcționară la compania națională de gaze și Roman Myronenko, un comandant adjunct al unui batalion de drone de pe linia frontului, în Harkov, Ucraina, amândoi în vârstă de 38 de ani, fac eforturi pentru a continua relația amoroasă pe timp de război. El mărturisește că, atunci când partenera lui este departe, nu simte că trăiește cu adevărat.
Când s-au întâlnit pentru prima oară față în față, Serbyn și Myronenko au mers să vadă o piesă de teatru, în Kiev, capitala Ucrainei, iar ea i-a șoptit la ureche: „Cred că m-am îndrăgostit de tine.” La scurt timp după aceea, s-au căsătorit. Și imediat după, el a fost trimis din nou pe front.
După o scurtă relație începută online, visau să-și petreacă viața împreună în liniștea unei familii. Însă, cu Myronenko luptând împotriva forțelor ruse pe linia frontului, acest lucru nu s-a întâmplat încă. Ea locuiește singură și trebuie să călătorească ore întregi la fiecare două săptămâni pentru a-și vedea soțul, care stă lângă orașul Harkov, din nord-estul țării.
Într-o seară rece de iarnă, recent, ea se afla în tren care se îndrepta spre Harkov, împreună cu alte femei care mergeau să-și vadă persoanele dragi aflate pe front — o călătorie periculoasă spre un oraș care a fost constant atacat cu rachete și drone. Când ușa trenului s-a deschis, Serbyn a sărit și a alergat în brațele soțului ei, sărutându-l.
„Fără ea, nimic nu are sens,” a spus el.
Pe măsură ce războiul continuă, iar forțele ruse avansează treptat în Ucraina, soldații luptă fără speranța de a fi demobilizați curând și de a se întoarce acasă la cei dragi.
Unele femei călătoresc în locuri precum Harkov, care sunt de obicei mai periculoase decât orașele și localitățile în care locuiesc. Altele ajung chiar la baze aflate pe linia frontului, unde se expun unui pericol și mai mare.
„Mi-a fost frică,” a spus Kateryna Kapustina, în vârstă de 32 de ani, jurnalistă, care l-a adus pe Yaroslav, fiul ei de 9 ani, să-și petreacă vacanța într-un sat de pe linia frontului, unde stă soțul ei, Ihor Kapustin, de 34 de ani. În mod normal, Kapustin era mecanic; în război, el trebuie adesea să tracteze vehicule avariate din poziții periculoase, aflate în fața forțelor ruse, a spus ea.
„Fiul meu și Ihor sunt tot ce am,” a spus Kapustina. Înainte de a începe să facă vizite regulate pe front, a spus ea, „simțeam că ne obișnuiam prea mult să trăim unul fără celălalt.”
„Doamne, te rog, lasă-ne pe toți să supraviețuim”
Yulia Hrabovska, de 35 de ani, actriță din Kiev, era însărcinată în patru luni când soțul ei, Volodimir Hrabovsky, a plecat la război. Când îl vizitează lângă linia frontului, de obicei stau adăpostiți și încearcă să ducă o viață cât mai casnică — stau întinși în pat sau se uită împreună la un film. Uneori, ea îi gătește clătitele preferate cu banane. „Încercăm să ne imaginăm că, pentru aceste două zile, războiul nu există,” a spus ea.
S-au împrietenit când ea i-a fost profesoară la o școală de teatru, dar nu s-au gândit niciodată să înceapă o relație romantică până la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.
Împreună cu alți prieteni, cei doi au stat în primele zile ale invaziei în casa părinților ei.
La mijlocul lunii martie, când tancurile rusești treceau zgomotos pe autostrada de lângă satul ei, Semenivka, regiune din estul Ucrainei, ea i-a luat mâna. „M-am gândit: Doamne, te rog, lasă-ne pe toți să supraviețuim. Dacă vom supraviețui, îl voi săruta.”
Hrabovsky se gândea și el să o sărute, ținând-o de mână în grădina părinților ei și ascultând tancurile rusești.
Au supraviețuit, s-au sărutat și de atunci au rămas împreună.
Vestea că soțul ei urma să fie trimis pe front a venit chiar după ce ea a aflat că este însărcinată.
„Au fost zile foarte grele,” a spus ea. „Era înfricoșător să-mi imaginez copilul crescând fără tată.” Dar apoi a realizat că și alte femei treceau prin aceeași situație. „Alte fete reușesc cumva, așa că voi reuși și eu. Suntem multe.”
Harkov, punctul fierbinte
Harkov, un oraș apropiat de liniile de luptă și plin de soldați, a devenit locul de întâlniri romantice pe linia frontului. Gara are două florării ale căror clienți principali sunt soldații.
Nu departe de florărie se află un coafor. Karina Semenova, în vârstă de 42 de ani, a spus că aproape toți clienții ei sunt soldați și că „toți duc dorul iubirii și grijii.” (Ea și-a găsit un partener de pe linia frontului, un soldat, când acesta a venit să se tundă.)
Unele femei vin cu mâncare pentru soții lor și camarazii acestora.
Înainte de a călători recent pentru a-și vedea soțul, devenit soldat în apropierea orașului Vovchansk, Yevheniya Dukhopelnykova, în vârstă de 47 de ani, a petrecut o zi întreagă gătind cel puțin șase feluri de mâncare pentru călătorie: pate de ciuperci, carne de porc la cuptor, rață la cuptor și un sos picant de ardei iute, pe care întreaga unitate a soțului ei îl adoră acum, a spus ea. De asemenea, pregătește carne uscată și coace croissante.
Urm[toarea zi, a făcut o călătorie de opt ore cu mașina din satul Pavlysh, din centrul Ucrainei, pentru a-și vedea soțul, Mykhailo Chernyk, de 44 de ani, sergent junior. Când a ajuns, era deja seară. Soțul ei a venit spre ea pe strada unde vehicule militare erau în fața caselor soldaților.
Ea a oprit mașina și a alergat să-l sărute și să-l îmbrățișeze. „Am nevoie de el să mă încălzească,” a spus ea.
Hanna Zaporozhchenko, în vârstă de 40 de ani, a mers până pe front pentru a-i aduce soțului ei, sergentul Stanislav Zaporozhchenko, un cadou surpriză, pentru că a împlinit 38 de ani. El a întâmpinat-o cu un buchet de flori.Au împreună doi copii, de 11 și 5 ani, dar ea a spus că nu riscă să-i ia cu ea, deși le e dor de tatăl lor.
Despre întâlnirile lor, ea a spus: „Acum are o viață complet diferită, dar când vorbim, adesea adoarme, pentru că spune că începe să se simtă relaxat.”
Vrea să fie sprijinul soțului ei epuizat. „Am venit pentru că îl iubesc,” a spus ea. „Sunt soția lui și sprijinul lui moral.”
Femeile riscă să-și vadă soții, deoarece știu că, dacă nu o fac, s-ar putea să nu-i mai vadă vreodată.
„De ce tati nu este acasă”
Alina Otzemko, psiholog clinician, a spus că și-a vizitat soțul, Vasyl Otzemko, de nouă ori într-un an și jumătate. Întotdeauna și-a luat și fiul cu ea.
În iunie, bărbatul ei a fost ucis în luptă.
„Acum înțeleg că am făcut totul corect,” a spus ea. „E bine că nu am ascultat pe nimeni care a încercat să mă convingă să nu o fac. A fost singura modalitate de a păstra amintirea tatălui pentru fiul meu,” a spus ea.
Înainte de moartea lui, Otzemko a publicat o carte pentru copii și părinți, pentru a-i ajuta să înțeleagă „de ce tati nu este acasă.”
Acum, a scris o altă carte: „De ce a murit tati.”
Editor : Andreea Stanciu
