Guvernul a cheltuit trei milioane şi jumătate de lei ca să asfalteze un drum comunal care nu duce nicăieri. Fondurile au venit prin programul de dezvoltare locală. Localnicii din comunităţile unde au fost cheltuiţi banii nu se bucură. Spun că au drum, dar au rămas la fel de săraci.
La 50 de kilometri de Craiova, găsim o comună în care timpul pare că a încremenit. Numele i se potrivește: Seaca. O comună în care mai trăiesc în prezent puţin peste 800 de suflete. Nu este de mirare, în aceste condiţii, că multe dintre casele de aici arată aşa cum le vedeţi: lăsate în paragină, părăsite de oameni.
Aici au găsit de cuviință guvernanți să investească aproape un milion de euro. Pe străzile proaspăt asfaltate rar pășește însă cineva, câte un bătrân pe care necazurile și lipsurile au brăzdat urme adânci.
-Câţi tineri mai sunt pe aici prin comună?
- Deloc! Deloc!
- Şi bătrâni? (...)
- De acolo, de unde fuserăţi dumneavoastră şi până la fântână, suntem şase femei.
- Şase femei pe toată strada?
- Şase femei şi trei bărbaţi.
Pentru ei și copiii lor, civilizația a venit prea târziu la Seaca de Pădure.
-Nu mai e... e pustiu.
Rep: E pustiu?
- Au murit...
Rep: S-or întoarce tinerii acum în comună, că au făcut străzile?
- Păi care? Care, mânca-ţi-aş ochii, care să se întoarcă?
-N-au unde lucra, mamă, că ar veni. N-au cu ce să pună o ceapă, cu ce pun? Dacă n-au bani?
Primarul şi-a făcut datoria şi a cerut bani pentru comunitatea lui, chiar dacă nu mai crede în renașterea locului.
Osiac Săndică, primar Seaca de Pădure: Fiind o localitate departe de oraş, interesele de a se întoarce la țară sunt mai mici. Suntem şi într-o zonă cu terenuri mai puţin fertile, nu tentează nici agricultura. (...) Nu exagerez, dar sunt case pe la care n-a mai dat nimeni de 7, 8, zece, poate mai mult.
Fără locuri de muncă, tinerii pun lacătul caselor părinteşti şi iau drumul străinătăţii sau al oraşelor, în cautarea unui trai mai bun. Iar la Seaca de Pădure nu există viitor.
-Copii se nasc?
-Nimic! Nu mai are cine.
-Nunţi n-am văzut. N-am mai văzut de vreo zece ani. Am îmbătrânit toţi. Noi ne ducem, dar ce-o rămâne, nu ştiu.
Rep: Oare peste zece ani câţi oameni or să mai stea pe aici?
- Nimic, cred că ară tractoarele.
Editor web: A.P.