Sute de tineri au venit noaptea trecută la petrecerea de muzică electronică, organizată în Gara din Arad. Spectacolul nu i-a deranjat pe călători, mai ales că a funcţionat după conceptul silent disco, adică fiecare participat a avut căşti.
„E foarte interesantă chestia! Poţi să asculţi mai multe genuri de muzică, celălalt de lângă tine ascultă alt gen faţă de tine, e o chestie super faină,” spune un tânăr.
Pentru petrecerea din gară, organizatorii s-au pregătit două luni.
„Ne-am asigurat ca peronul să fie delimitat de nişte garduri, deci totul e perfect,” explică Bogdan Iorgovan, organizator.
„Altădată gara era pustie, acum este animată şi ne-a bucurat! Chiar ne place,” zice un călător.
„Ne bucurăm că astfel de evenimente au loc în gara noastră, multe... mulţi invitaţi vin pentru prima oară aici...” spune Ioan Lascău, şeful staţiei Arad.
Gara din Arad a fost deschisă în toamna anului trecut, după trei ani de lucrări. Nici acum nu funcţionează la capacitate maximă. Patru linii nu sunt funcţionale.