Amețeala și pierderea cunoștinței, durerile intense în piept și dificultățile în respirație, care se agravează la efort, pot fi manifestări clinice ale unei stenoze aortice severe. Stenoza aortică este o afecțiune cardiacă în care valva aortică se îngroașă, devine rigidă, îngustând orificiul valvular și reducând fluxul sangvin pompat din ventriculul stâng în aortă, în timpul contracției inimii.
Aorta, principala arteră din organism, poate fi afectată și de un anevrism de aortă, care reprezintă o dilatare apărută într-o zonă de minimă rezistență din peretele arterei, care se poate rupe sau diseca, punând în pericol viața pacientului. Atunci când ambele afecțiuni ale aortei (anevrismul și stenoza) apar la același pacient, vorbim, cu siguranță, despre un caz medical complex și dificil.
În această situație s-a aflat un pacient de 74 de ani, care a apelat la echipa medicală condusă de prof. dr. Victor Costache, șeful Secției de Chirurgie cardiovasculară a Spitalului Clinic SANADOR, pentru diagnostic și tratament. Bărbatul suferea de stenoză severă a valvei aortice și anevrism aortic infrarenal. În urma investigațiilor medicale avansate realizate pentru stabilirea diagnosticului, prof. dr. Victor Costache a decis realizarea unui tratament minim invaziv, pentru tratarea ambelor afecțiuni, în același timp operator, printr-o singură procedură transcateter. Astfel, în timpul intervenției, echipa medicală a realizat înlocuirea de valvă aortică transcateter cu proteză biologică și endoprotezarea anevrismului aortic abdominal și de artere iliace cu dispozitive de ultimă generație.
În trecut, anevrismele aortice puteau fi tratate chirurgical doar printr-o intervenție clasică, deschisă, cu riscuri mari pentru pacient, mai ales dacă acesta mai avea și boli asociate. Din fericire, astăzi există metode de tratament minim invazive, prin abord endovascular, precum tehnica EVAR pentru anevrismul abdominal și TEVAR pentru anevrismul toracic. Aceste metode nu necesită deschiderea sternului sau a abdomenului, cu beneficii foarte mari pentru pacienți.
Implantarea transcateter a valvei aortice (TAVI) este o procedură de cardiologie intervențională prin care se înlocuiește valva aortică afectată cu o proteză valvulară, prin abord transfemural. Pacientul în vârstă de 76 de ani a beneficiat de ambele tratamente intervenționale, care i-au permis o recuperare rapidă și au redus semnificativ riscurile de complicații pe care le-ar fi presupus operația clasică, deschisă. Astfel, bărbatul a putut evita sternotomie mediană pentru înlocuirea valvei aortice și apoi laparotomia (deschiderea abdomenului) pentru tratamentul anevrismului.
La Spitalul Clinic SANADOR, echipele multidisciplinare, compuse din chirurgi cardiovasculari cu experiență în proceduri minim invazive și specialiști în cardiologie intervențională cu o cazuistică bogată la activ, asigură pacienților soluții terapeutice optime, minim invazive – video-asistate sau endovasculare – ori de câte ori este posibil, cum s-a întâmplat și în cazul acestui pacient. La SANADOR, aceste intervenții sunt posibile și mulțumită unei tehnologii medicale de vârf – cele două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7, care permit desfășurarea tratamentului intervențional pentru cazuri complexe, în cele mai bune condiții de siguranță.