Invitația a fost semnată de președinții celor două Camere, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea. Este vorba despre o premieră în Parlamentul României, pentru că acest lucru, cel puțin în mandatul lui Traian Băsescu, nu a mai avut loc.
„Cei doi președinți au respectat regulile de protocol. În rest, cei care sunt invitați, din câte amintesc eu, la ultimele învestiri nu au fost nici președintele nici patriarhul. În general vin la ședințele comune cu caracter solemn. Este foarte bine că instituțiile statului se respectă între ele. Aici nu vorbim de persoane, ci de instituții”, a comentat premierul Victor Ponta.
„Eu respect protocolul și este un semnal că Parlamentul României invită celelalte instituții ale statului atunci când se desemnează Guvernul”, a spus și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.