Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, începând de marţi, primele şase ministere coordonatoare de reforme şi investiţii vor putea să depună proiecte şi vor putea accesa fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Şeful Executivului a participat, marţi, la ceremonia de semnare a acordurilor de finanţare între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi 6 ministere coordonatoare de reforme aferente PNRR (Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Energiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor).
„Astăzi la sediul Guvernului a avut loc prima activitate în care s-au semnat acordurile de finanţare între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi alte şase ministere. În acest moment a fost iniţiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme şi investiţii vor putea să depună proiecte şi vor putea să acceseze banii care ne-au fost alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Nicolae Ciucă, marţi, la Palatul Victoria.
El a precizat că, în prezent, 4 miliarde de euro din PNRR au ajuns în ţară, iar alte 6 miliarde de euro urmează să vină până la finele anului.
Premierul a adăugat că, în acest moment, în bugetul MIPE există 110 miliarde de lei.
„Aproximativ 10 miliarde dintre acestea reprezintă credite bugetare şi aproximativ 100 de miliarde credite de angajament. Diferenţa este că aceste credite bugetare, cele 10 miliarde lei pot fi angajate şi cheltuite anul acesta, celelalte 100 de miliarde, credite de angajament, intră într-un proces multianual”, a declarat Ciucă.
Şeful Executivului a subliniat importanţa demarării procesului de accesare a fondurilor din PNRR.
„Ceea ce este foarte important este faptul că, aşa cum ne-am angajat, concomitent cu îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor am urmărit ca aceste etape, faze, prin care noi să ne asigurăm că accesăm banii care ne sunt alocaţi de la UE pentru a putea să sporim capacitatea de rezilienţă am reuşit să determinăm ca procesul să poată să înceapă. Sigur, mai sunt încă 13 ministere care, foarte curând, vor semna şi ele aceste acorduri, iar activitatea urmează să se concretizeze în asumarea de către fiecare minister coordonator a tuturor proiectelor pe care noi ni le-am asumat în faţa românilor”, a declarat Ciucă.
Editor : I.C