Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită în Biserică astăzi, pe 1 octombrie. Ce spune preotul despre tradițiile zilei

Data actualizării: Data publicării:
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită în Biserică astăzi, pe 1 octombrie. Ce spune preotul despre tradițiile zilei. Foto Shutterstock
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită în Biserică astăzi, pe 1 octombrie. Ce spune preotul despre tradițiile zilei. Foto Shutterstock

Astăzi, 1 octombrie, în Biserica Ortodoxă se prăznuiește sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului. Este un eveniment care ne amintește de o minune pe care Maica Domnului a făcut-o în Biserica Vlaherne din Constantinopol în secolul al X-lea. Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București, ne spune care sunt tradițiile sărbătorii și ce este bine să mâncăm astăzi.

“În acea perioadă, secolul al X-lea, Constantinopolul era asediat de o flotă rusă, rușii nu erau pe atunci creștini, și atacau cetatea. Toată obștea a invocat ajutorul Maicii Domnului și, potrivit tradiției creștine, la orele 4:00 dimineața, Sfântul Andrei, care mai era numit și Cel Nebun pentru dragostea sa față de Hristos, împreună cu ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului venind asupra altarului și acoperind toată mulțimea credincioșilor, care erau în cântare de rugăciune, cu un voal protector.  Maica Domnului a început să se roage pentru a apăra această comunitate de creștini și pentru a le porteja viața.

Este o sărbătoare frumoasă, cu cruce roșie de câțiva ani în calendarul bisericesc, care ne duce cu gândul la momentele de încercare, de deznădejde și care ne încurajează să nu renunțăm și să ne rugăm la Maica Domnului, care niciodată nu zăbovește să răspundă la chemările noastre, atunci când ne rugăm cu inima curată", transmite Părintele Gabriel Cazacu.

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea prăznuită cel mai des în Bisericile de tradție slavă, asta și pentru că Sfântul Andrei numit și cel Nebun pentru Hristos era considerat de origine slavă.

Prima prăznuire a sărbătorii în Biserica Ortodoxă Rusă este cunoscută din secolul al XII-lea, iar de atunci evenimentul a fost recunoscut tot mai des și prăznuit în mai multe mănăstiri din România.

De sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului preotul îi îndeamnă pe credincioși la rugăciune

“Este o zi de sărbătoare închinată Maicii Domnului și puterii Sale de mijlocire, de mântuire și de rezolvare a tuturor neputințelor pe care Neamul Românesc le are. Nu trebuie să încetăm nicio clipă să ne rugăm și să cerem ajutorul la nevoie. Sărbătoarea prăznuită în Biserică pe 1 octombrie le amintește oamenilor de puterea rugăciunii în momentele grele și de faptul că ajutorul Maicii Domnului nu încetează să apară oricând la nevoie.

Se recomandă ca în această zi să îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate binecuvântările din viața noastră. Să ne rugăm pentru toți cei dragi nouă și pentru toți cei aflați în situații greu încercate”, a mai transmis Părintele Cazacu pentru Digi24.

În icoana Acoperământului sunt trecute două evenimente importante, care s-au petrecut în vechea biserică din Constantinopol.

Icoana o înfățișează pe Maica Domnului stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune, iar în cele două părți sunt înfățișați îngerii.

În partea de jos, dreapta, a icoanei mai sunt înfățișați și Sf. Andrei cel Nebun după Hristos și ucenicul său Epifanie. Alături de ei sunt și cei doisprezece Apostoli, sfinte femei, mucenici, monahi, iar Fecioara Maria întinde voalul protector asupra tuturor celor adunați.

Ziua de 1 octombrie se mai numește și Pocroave

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave. Este momentul de când începe pregătirea curților pentru sezonul rece. De acum pământul este acoperit de brumă.

“Ziua de sărbătoare trebuie celebrată cu bucurie, așa că astăzi se consumă fructe de toamnă din gospodărie precum mere, struguri, gutui, prune. Se pot pregăti preparate din fructe și legume de toamnă precum plăcinte de mere, de prune sau plăcintă de dovleac”, conchide Părintele.

Rugăciune pe care o poți rosti de Acoperământul Maicii Domnului

„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Tot astăzi, 1 octombrie este și Ziua Internațională a Vârstinicilor.

Editor : Camelia Sinca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri