Lasconi, despre momentul în care Nicușor Dan a „bătut palma” cu Nicolae Ciucă: Nu mă deranjează. Și eu dau „cuba” cu copiii, cu oamenii

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - DEPUNERE CANDIDATURI - BEC - USR - 1 OCT 2024
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Preşedinta USR, Elena Lasconi, declară că nu o deranjează faptul că liderul PNL, Nicolae Ciucă, „a bătut palma” cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, în cadrul unei emisiuni, menţionând că un politician nu trebuie să aibă orgolii, transmite Agerpres.

„Să ştiţi că şi eu dau «cuba» cu toţi copiii, cu oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă. Nu am niciun fel de problemă. (...) Nu mă deranjează deloc (că au dat mâna - n.r.) pentru că eu, în primul rând, nu am orgolii. Am spus-o de nenumărate ori. Dacă în politică ai orgolii, nu ai ce să cauţi, pentru că aici e important votul oamenilor şi ce îşi doresc oamenii”, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă susţinute cu ocazia depunerii semnăturilor, marţi, la Biroul Electoral Central, pentru candidaturile la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Lasconi a spus că şi-ar dori un guvern USR-PNL-UDMR, dar a estimat că după primul tur al alegerilor prezidenţiale, lucrurile vor fi „mai clare”. Totodată, a subliniat că prim-ministrul trebuie să fie o persoană care „să poată să demonstreze că poate” alcătui o majoritate.

„Vom vorbi atunci, după alegeri, pentru că e interesant cum o să fie - se joacă foarte mult la primul tur la prezidenţiale, cum arată majorităţile la parlamentare. Însă eu voi respecta şi votul oamenilor. Atunci voi lua o decizie. Cel mai mult mi-aş dori să avem o guvernare de dreapta, aşa cum am spus de nenumărate ori. Dacă nu se poate, va trebui să găsim un scenariu, o echipă care să facă lucrurile pe care noi, acum, le promitem”, a mai spus ea.

Pe de altă parte, Lasconi a apreciat că Nicolae Ciucă a avut o atitudine „regretabilă” şi „nepoliticoasă” în momentul în care a renunţat la întâlnirea pe care o aveau programată.

Lasconi a exclus în mod categoric o colaborare cu AUR, subliniind că nu va face niciodată alianţă cu partide „pro-ruse”.

Întrebată de ce nu sunt alături de ea, la depunerea candidaturilor, şi alţi lideri ai partidului, Lasconi a replicat că unii au avut alt program, dar a menţionat că ţine legătura şi colaborează cu aceştia.

„Oricum, lucrăm împreună. Cu Drulă am vorbit chiar ieri la telefon. Ne sfătuim”, a spus ea.

Președintele PNL Nicolae Ciucă și primarul general Nicușor Dan au bătut palma, la propriu, pentru o colaborare în ce privește constituirea unei majorități în Consiliul General al Capitalei, în cadrul unei emisiuni difuzate de gandul.ro. Cu aceeași ocazie, răspunzând unei întrebări, Ciucă a declarat că l-ar fi votat pe Nicușor Dan pentru funcția de primar general, dacă ar fi avut drept de vot în Capitală.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri