Lista deputaților și senatorilor care au stat degeaba un an în Parlament

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-1

Pentru 33 de senatori şi deputaţi, activitatea parlamentară s-a rezumat la depunerea jurământului de credinţă acum un an. A fost prima şi ultima oară când au vorbit în plenul Parlamentului, deşi au avut la dispoziţie peste 150 de şedinţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Printre ei sunt şi câţiva politicieni cu pretenţii şi funcţii importante, precum Ludovic Orban, Kelemen Hunor, Victor Ciorbea sau Theodor Paleologu.

Alţi 20 de deputaţi au vorbit, în 82 de şedinţe ale plenului din 2013, o singură dată. În aceeaşi situaţie sunt şi 8 senatori.

Argumentul invocat de aceştia este că îşi dau adevărata valoare în comisii.

„Argumentele pe care le aveam vizavi de proiectele în discuție le adusesem în comisia din care fac parte”, a spus Ioan Teodorescu, deputat PNL de Giurgiu.

Deputatul este membru permanent în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Alţii motivează că preferă să muncească anonimi decât să se facă remarcaţi prin vorbe și chiar el recunoaște că sunt prea mulți aleși.

„Suntem foarte mulți parlamentari acum și dacă ar fi să începem să ne spunem toți opinia asupra unui anumit subiect probabil că ședințele nu s-ar mai termina niciodată. Până la urmă, trebuie să fie și acele furnicuțe care muncesc și care nu trebuie neapărat să fie și văzute”, se apără Radu Oprea, senator PSD de Prahova.

Printre cei care nu au cuvântat nici măcar odată în Parlament sunt şi deputaţi care par că nu s-au dezmeticit după un an de legislatură.

„Astăzi, duminică, la ora asta este o discuție pe care dumneavoastră doriți să o avem? O duminică plăcută”, a spus Valentin Rusu, deputat PNL de Caraș Severin.

Există şi parlamentari care nu au găsit nici un subiect de lege prin care să ajute traiul celor care i-au votat.

Șase senatori şi deputaţi nu au semnat nici măcar un proiect de lege. Alţi opt parlamentari au la activ o singură propunere legislativă. Deloc surprinzător, printre aceştia se regăsesc mulţi din aleşii care nu s-au remarcat nici prin intervenţii în timpul dezbaterilor: Sebastian Ghiţă, Oana Niculescu Mizil, Ludovic Orban.

Senatorii şi deputaţii revin din vacanţa parlamentară la începutul lunii februarie.

Parlamentarii care nu au vorbit în şedinţe

Ludovic Orban (PNL)

Oana Niculescu-Mizil (PSD)

Kelemen Hunor (UDMR)

Marko Attila (UDMR)

Cristian Rizea (PSD)

Victor Ciorbea (PNL)

Dan Tătaru (PSD)

Theodor Paleologu (PDL)

Eugen Chebac (UNPR)

Mădălin Voicu (PSD)

Horia Grama (PSD)

Valentin Boboc (PSD)

Parlamentarii fără iniţiative legislative

Sebastian Ghiţă (PSD)

Mariana Câmpeanu (PNL)

Titus Corlăţean (PSD)

Oana Niculescu Mizil (PSD)

Ludovic Orban (PNL)

Petre Petrescu (PSD)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor vloggeri români după ce au vizitat cea mai săracă țară din lume. ”Salariul este de...
Digi FM
Britney Spears publică imagini rare cu fiul ei de 18 ani, după vizita surpriză a acestuia. „Al meu pentru...
Pro FM
Delia încheie anul cu încă o ținută ieșită din comun. Fanii nu au iertat-o nici de data aceasta: „Fără coarne...
Film Now
Fermecătoarea Charlize Theron, pozată în costum de baie, pe plajă în Los Cabos. Actrița din „Atomic Blonde”...
Adevarul
Cinci persoane care au slăbit zeci de kilograme au dezvăluit ce obișnuiau să mănânce înainte și după...
Newsweek
520 lei în plus la pensie la Recalculare. 330 lei tăiați la Indexare. Cât au câștigat pensionarii?
Digi FM
Mark Wahlberg și soția sa, Rhea Durham, se bucură de vacanța pe plajele însorite din Barbados
Digi World
Rezultatele unui nou studiu arată „cât de complicată este îmbătrânirea”. Cea mai nouă descoperire a oamenilor...
Digi Animal World
O femeie din Texas a fost mușcată de un șarpe când folosea toaleta. Incidentul nu a împiedicat-o, însă, să...
Film Now
Câți bani a încasat regizorul primului film „Deadpool”. A rupt tăcerea după aproape opt ani
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025