Deputatul Adrian Miuțescu poate fi anchetat de DNA. Parlamentul a aprobat solicitarea procurorilor de a face percheziții informatice

Data actualizării: Data publicării:
adrian miutescu cu manusi chirurgicale si masca vorbind la un microfon
Camera Deputaților a încuviințat cererea DNA de percheziționare informatică a deputatului Adrian Miuțescu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Parlamentul dă cale liberă procurorilor DNA pentru anchetarea deputatului Adrian Miuţescu. Deputaţii au aprobat cu 227 de voturi cererea ministrului justiției de a face percheziții informatice în cazul lui Adrian Miuțescu, suspectat că s-ar fi folosit de funcțiile politice pentru a obține numirea unor persoane în funcții publice.

Deputatul Adrian Miuţescu a demisionat la 23 noiembrie din PNL, alăturându-se grupului condus de Ludovic Orban.

Liberalul, fost șef al PNL Argeș, este urmărit penal într-un dosar deschis pentru fapte de corupţie. Procurorii l-au pus sub acuzare pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Luni, în plenul Parlamentului, Miuţescu le-a cerut colegilor să voteze pentru prestigiul instituţiei şi a susţinut că este nevinovat.

Votul a fost secret, cu bile. S-au înregistrat 227 voturi pentru, 23 împotrivă şi 9 abţineri.

Joia trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil cererii DNA de încuviinţare a efectuării unei percheziţii informatice în cazul deputatului Gheorghe Adrian Miuţescu, suspect de săvârşirea a opt infracţiuni.

La 24 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru efectuarea unei percheziţii informatice în dosarul în care este vizat deputatul Gheorghe Adrian Miuţescu, suspect de săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

DNA Piteşti a anunţat la 12 noiembrie că preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie.

Senatorul liberal Alina Gorghiu a anunţat, luni, că la PNL Argeş, organizaţie a cărei conducere interimară a preluat-o, urmează „un amplu proces de evaluare şi reorganizare”.

Faptele pentru care este investigat Adrian Miuțescu

Alături de Adrian Miuțescu mai sunt urmăriți penal și Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și fost președinte al organizației municipale a PNL, Cristian Mitrofan, fost vicepreședinte al organizației locale, dar și Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.

„În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.

În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.

În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid”, se arată în comunicatul transmis de DNA la 12 noiembrie.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri