Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, se consideră jignit de discursul preşedintelui Klaus Iohannis, susţinut la debutul noului an şcolar, în care a spus că reformele din eucaţie au stat mai degrabă sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi" şi că avem şi o meteahnă, "reformita". Funeriu susţine că modernizarea sistemului de învăţământ a avut loc în perioada 2009 - 2012, dar a fost "masacrată" de PSD, solicitându-i preşedintelui să facă distincţia aceasta, altfel va considera că pune semnul egal între ce a făcut el ca ministru al Educaţiei şi "mafiile pesediste".
"Domnule preşedinte Iohannis: mă simt jignit de discursul dumneavoastră prin care bagaţi toate schimbările din educaţie sub umbrela bolii pe care o numiţi "reformită". Domnule preşedinte, realitatea e alta şi dacă în patru ani nimeni nu v-a spus-o, o spun eu acum, cu tot respectul: a existat o modernizare de mare calitate, cu efecte măsurabile (de exemplu singura creştere spectaculoasă la rezultatele PISA a fost observată fix atunci)", a scris Daniel Funeriu pe contul său de Facebook, potrivit News.ro.
El spune că modernizarea a avut loc în perioada 2009 - 2012, iar măsura a fost "masacrată" de PSD şi îi cere preşedintelui să facă distincţia aceasta, altfel va considera că pune semnul egal între ce a făcut el ca ministru al Educaţiei şi "mafiile pesediste".
"Acea modernizare (2009-2012) a fost proiectată prin Raportul Comisiei Prezidenţiale (făcut sub conducerea lui Mircea Miclea într-un an!) şi realizată prin Legea educaţiei nr. 1/2011 derivată din raport, dată în mandatul meu. Modernizarea aceea, fără precedent, a fost masacrată de PSD din 2012 încoace. Aşadar, domnule preşedinte, vă invit cu tot respectul să faceţi această distincţie, altminteri voi considera că dumneavoastră puneţi semnul egal între mine şi mafiile pesediste. Nu e corect şi, în general, nu e bine să vă ostilizaţi oamenii deştepţi care vă sprijină. PS: să fie clar şi să nu greşim ţinta: Iohannis e partea bună a lucrurilor. Mafioţi sunt pesediştii. Dar dacă dl preşedinte vrea să-i învingă, mai bine să se înconjoare de tipi buni şi tari, nu de loaze. Sau măcar să nu ne deranjeze", se mai arată în mesajul lui Funeriu.
Ulterior, acesta a revenit cu un alt mesaj, afirmând că: "Totuşi, dl preşedinte are dreptate: e adevărat că şi eu am bulversat ceva în educaţie. Mafiile educaţionale".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la deschiderea noului an şcolar de la Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, că, după Marea Unire de la 1918, autorităţile şi oamenii de cultură s-au mobilizat pentru a organiza un sistem educaţional adecvat, dar în ultimii ani, reformele au stat mai degrabă sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi", spunând că avem şi o meteahnă, "reformita".
Citiți și: A început şcoala. Ce schimbări sunt anul acesta în învăţământ