Analiză Lecțiile Ucrainei pentru România și NATO, după șase luni de război total cu Rusia. „Drona a democratizat câmpul de luptă”
Războiul „de trei zile” al lui Putin în Ucraina a intrat deja în cea de-a șaptea lună a existenței sale. Iar faptul că ultimele 6 luni par să fi trecut atât de „repede”, e doar o manifestare a războiului: unul din simțurile pe care îl pierd cei aflați în focul luptei e chiar cel al trecerii timpului. Monotonia sumbră a succesiunii lunilor de război pare acum să se comprime, după ce primele ore și zile ale invaziei păreau atunci că nu se mai termină. Ucraina a devenit un câmp de luptă în care se experimentează un nou și complicat război de uzură: strategii aparent depășite, rulate în Al Doilea Război Mondial și bătătorite în fostele academii militare sovietice, se combină acum cu tactici moderne și armament de ultimă generație. Cum se va termina războiul ăsta? Când? Și, mai ales, întrebarea care ne chinuie de când lumea: „Cine va fi câștigătorul pe care-l vor reține manualele de istorie?”. Adevărul e că nimeni nu știe. Până și intuirea unui deznodământ e o sarcină imposibilă, chiar și pentru cei aplecați deasupra birourilor, care desenează neîntrerupt săgeți roșii și albastre pe hărțile de stat-major. Nu avem în față perspectiva finalului. Doar niște lecții de învățat. Inclusiv pentru România.
Ceea ce, inițial, pe hârtie, părea a fi „a doua armată a lumii” s-a dovedit, după trei luni de război, doar o „armată de sperietori”. Acum, războiul din Ucraina a intrat deja în a șaptea lună de lupte: avem un conflict convențional în toată regula, cu bătălii în tranșee, dueluri de artilerie, manevre de blindate, atacuri și contraatacuri. Totul supravegheat de sus, din înaltul cerului, în mișcări nervoase de dute-vino, de ochiul indiscret al dronei, noua regină a câmpului de luptă modern.
Iar războiul, în toată oroarea sa, se încăpățânează să continue. La fel și rezistența ucrainenilor care, deși suferă și ei pierderi grele în luptă, provoacă în continuare pierderi similare armatei ruse. Expertul militar Sandu-Valentin Mateiu, comandor în rezervă, a prezentat pentru digi24.ro, câteva „învățăminte” principale care pot fi deja trase din acest război, dar și din felul în care armata ucraineană, cotată inițial fără șanse în fața tăvălugului rusesc, a reușit să se apere până și să preia chiar inițiativa pe câmpul de luptă, cum se întâmplă de pildă în cazul contraofensivei din regiunea Herson.
Lecția numărul 1: Uneori, hârtia minte. Mai ales când David se luptă cu Goliat
„Lecția cea mai mare de învățat este că nu hârtia vorbește”, a spus expertul militar. „Pe 24 februarie ne întrebam cât rezistă Ucraina. Aveam în față numărul de tancuri, efectivele. Cantitatea în sine e o calitate. Hârtia așa vorbea: îl aveam pe David contra lui Goliat”, a spus Sandu-Valentin Mateiu.
Astfel, pe 24 februarie 2022, în ziua declanșării invaziei, armata rusă număra „pe hârtie” câteva mii de tancuri şi blindate, sute de avioane şi elicoptere și peste 150 de mii de militari ruşi: la prima vedere, o forţă impresionantă.
Dar, așa cum ne arată una din cele mai simple definiții ale războiului, acesta este o interacțiune dinamică între două voințe. În Ucraina, am avut astfel o „interacțiune dinamică” între voința lui Putin și cea a ucrainenilor.
„Una din primele lecții: contează omul și în ce crede el. Armata e o sumă de oameni și este exact oglinda societății: luptăm așa cum trăim”, a spus expertul militar.
Iar sincopele și „găurile” din armata rusă s-au văzut încă din primele zile ale invaziei.
S-a văzut că nu merge. S-a văzut leadership-ul din armata rusă. S-a văzut «pilăraia» dusă la limită. S-a văzut lipsa doctrinară. Toate s-au cumulat la un leadership prost. Și n-a ieșit! Asta e prima lecție.
Lecția numărul 2: Când „politicul” și „serviciile” își bagă nasul în operațiunile militare, iese prost
Motivul? „Putin gândește ca un kaghebist”, a spus expertul român. „Serviciile secrete greșesc când intră în politică. De ce? Serviciile secrete sunt «ochii», nu «creierul» și nici «inima» unei națiuni. „Creierul» sunt instituțiile statului, altele decât serviciile. Politica externă a unei țări o face ministerul de Externe. Putin a trăit în aceste cercuri, kaghebiste. Chiar a crezut că, după trei zile, ucrainenii vin cu flori și se predau. El a mers foarte mult pe FSB, iar FSB i-a alimentat convingerile. El (Putin) a perceput Ucraina ca pe o țară care abia așteaptă să cadă în genunchi în fața forței Rusiei. Respectul și forța merg mână în mână în Est, conform principiului: îi strivim și ne întind flori. N-a mers”.
La aceasta se adaugă un lung șir de fapte de corupție înregistrate la nivelul armatei ruse, care au ieșit la iveală acum, în focul luptei: blindaje doar „pe hârtie” (și care, în realitate, erau dintr-un plastic dubios), cu militari demoralizați, indisciplinați și prost plătiți.
Din cauza acestor probleme, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, „un lingău și parvenit”, în opinia expertului militar român, a fost îndepărtat de la comanda trupelor ruse din Ucraina, conform oficialilor Kievului, iar Putin a ajuns acum să discute direct cu generalii ruși aflați pe linia frontului.
Lecția numărul 3: Putin și generalii săi nu au „ureche muzicală”. Cât de importantă e „simfonia armelor întrunite” într-un război
Inițial, armata rusă a încercat o lovitură decisivă, pe un front extins, pe mai multe direcții simultane (Kiev, Harkov, Donbas, sud - Nikolave/Herson/Mariupol). Nu le-a ieșit. Explicația: nici Putin, nici generalii săi nu au „ureche muzicală”.
„Rușii au încercat «lovitura în adâncime» dar nu au reușit ceea ce trebuiau să știe încă de pe vremea URSS: așa-numitele «arme întrunite», felul în care un general își coordonează toate trupele și „armele” (trupe terestre, navale, aeriene) din subordine”, a spus Sandu-Valentin Mateiu.
Este ceea ce generalul american George Patton a numit „simfonia războiului”
Ca să folosim o analogie, așa cum un dirijor conduce și coordonează o orchestră în interpretarea unei simfonii, pentru ca totul să se desfășoare fluid, fără întreruperi sau greșeli și fără ruperi de ritm, un general trebuie să procedeze la fel în coordonarea precisă a infanteriei, tancurilor, artileriei și aviației. „N-a ieșit”, a spus expertul militar, referitor la incapacitatea liderilor armatei ruse de a reuși o astfel de „lovitură în adâncime”.
Lecția numărul 4: Aviația dă senzația. Mai puțin aviația rusă. „Nu-i lași cerul”
Aviația rusă părea și ea un adversar redutabil. Până în momentul în care rețelele sociale au început - încă din primele zile ale războiului - să fie inundate de imagini cu avioane și elicoptere rusești doborâte, fie de lansatoarele ușoare, portabile, purtate de simpli infanteriști, fie de sisteme mai sofisticate antiaeriene.
„S-au bazat pe ideea că piloții sunt destul de bine pregătiți. Orele pe care le avea pe hârtie erau destule. În realitate, nu au avut curajul să plece în misiuni. Nu au reușit să facă ofensiva ca la carte, să facă misiunile SEAD (de la „Suppression of Enemy Air Defences”, în engleză, practic, distrugerea apărării antiaeriene)”, a spus comandorul în rezervă.
Ca element de comparație, în urmă cu 23 de ani, în timpul bombardamentelor NATO din Iugoslavia din 1999, forțele Alianței au efectuat 38.400 de misiuni aeriene pe durata a 78 de zile de conflict: o medie de aproape 500 de misiuni pe zi.
„Rușii au ajuns, uneori, chiar și la 100 de misiuni pe zi. Dar au fost ineficiente. Dacă nu poți distrugerea apărării antiaeriene, măcar încearcă să o faci ineficientă. N-au reușit în niciun moment. Chiar dacă nu ai reușit nici asta, încearcă să acționezi în sprijinul trupelor tale terestre. N-a mers nici asta. În Donbas, au adus piloți Wagner”.
Rușii au încercat să compenseze lipsa bombardamentele „în adâncime” realizate cu aviația, prin folosirea rachetelor „inteligente” sau a rachetelor de croazieră. Cu rezultate extrem de controversate: armata rusă a utilizat inclusiv rachete antinavă (ceea ce, în sine, e o crimă de război, atunci când ataci cu astfel de arme ținte terestre, așa cum am explicat aici).
Per total, deși au lansat un număr impresionant - 3.500 de astfel de rachete - armata rusă nu a reușit să distrugă nici sistemul de comandă al armatei ucrainene sau să neutralizeze capacitatea antiaeriană a Kievului. În plus, nu mai e niciun secret că „armele minune” ale Moscovei funcționează, în marea lor parte, cu cipuri occidentale provenite inclusiv de la mașini de spălat sau frigidere.
Lecția principală, pentru cei aflați în apărare: Trebuie menținută capacitatea de apărarea antiaeriană. „Nu-i lași cerul. Ucrainenii au reușit lucrul acesta”, a spus comandorul (r) Mateiu.
Lecția numărul 5: Cum au reușit ucrainenii, fără flotă, să răpească supremația navală a Rusiei în Marea Neagră
Fără să aibă o flotă navală, ucrainenii au reușit trei performanțe militare: scufundarea crucișătorulu „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, alungarea rușilor de pe Insula Șerpilor și eliminarea a cel puțin jumătate din avioanele flotei ruse.
În lipsă de nave de suprafață sau submarine, ucrainenii s-au dotat cu baterii de rachete antinavă, inclusiv rachete Harpoon americane. Analistul militar a explicat cum se poate face „denial” (interdicție) navală când te confrunți cu un adversar puternic:
Nu au supremație navală ucrainenii, pentru că nu au flotă, dar au reușit acel denial, în sensul că (plasând rachete antinavă pe coastă) navele rusești au devenit simple nave-arsenal care ies în gura portului, lansează rachetele și fug înapoi. Rachetele antinavă sunt extrem de importante atunci când te confrunți cu pericolul unei invazii de pe mare, precum o debarcare. Dacă există o acțiune de debarcare, automat te duci la ținta soft (nava de debarcare), care nu se poate apăra și care prezintă pericolul imediat, că-ți aduce militari pe plajă. Dar îi și ronțăi navele mari. A lovit «Moscova» și s-a terminat povestea!
Desigur, minele marine au fost și ele un factor descurajator, chiar dacă - la fel ca orice mină - această armă are prostul obicei de a funcționa în ambele sensuri și este greu de aflat ale cărei părți aflate în conflict sunt minele aflate în derivă în Marea Neagră.
În plus, faptul că ucrainenii au demonstrat că se poate face „interdicție” pentru o flotă inamică doar cu rachetele antinavă care pot fi lansate de pe țărm, nu înseamnă că nu ai nevoie de flotă, mai ales în condițiile în care submarinele ruse sunt în prezent imposibil de atins de sistemele ucrainene, iar flota rusă, deși îndepărtată la 100 de kilometri de țărmul ucrainean, a continuat să impună o blocadă navală în regiune.
În cazul României, achiziția de corvete și modernizarea fregatelor flotei militare sunt în continuare blocate, chiar dacă ministrul Apărării are speranțe mari pentru anul viitor. România va achiziționa, totuși, sisteme performante de rachete antinavă NSM, printr-un acord cu SUA.
Lecția numărul 6: Țării, cât mai multe drone. Binomul Himars-drone. Artileria rămâne cel mai mare ucigaș de pe câmpul de luptă
„Armata rusă e o armată de artilerie. Trag și acum 60.000 de proiectile pe zi. E mult. Dar au apărut probleme pentru ei: Imediat, ucrainenii au găsit o soluție tactică: HIMARS (care se află și în dotarea armatei române). Dar rușii nu au încă răspuns la HIMARS. Și, dacă n-ai răspuns, inamicul te face praf”, a explicat expertul militar.
Dar - așa cum știm și, mai ales, vedem din imaginile de pe câmpul de luptă din Ucraina - ca să realizezi lovituri precise în adâncimea frontului, e nevoie de drone. Drona a devenit o armă esențială pe câmpul modern de luptă.
Și asta pentru că drona a schimbat complet felul în care se purtau, până acum, războaiele, tot așa cum mitraliera a modificat complet strategiile de până la Primul Război Mondial, ori tancul și aviația au schimbat complet lucrurile în Al Doilea Război Mondial.
„Drona a democratizat câmpul de luptă: Acuma ai toată paleta cu această drăcie: e un avion de vânătoare în sine, dar unde nu ai pilot căruia să-i fie frică dacă pică. Drona e în același timp ochiul din cer, artileria din cer (poate face ce face un elicopter de atac) și infanteria din cer (poate arunca inclusiv o banală grenadă). Ai dus în cer aproape tot. E mult mai mult decât un avion obișnuit. Drona face de toate”.
Recent, guvernul român a a anunțat că vrea să cumpere din Turcia drone Bayraktar, devenite legendare pentru pierderile aduse rușilor în războiul din Ucraina. Mai exact, este vorba de 18 aparate, iar prețul estimat este de 300 de milioane de dolari.
Conflictul din Ucraina a arătat pierderile devastatoare pe care le poate face artileria cu rază lungă și dotată cu muniții (obuze/proiectile) inteligente, care pot lovi precis la mare distanță, inclusiv ținte punctuale precum tancuri sau blindate, aflate chiar în mișcare.
Multe dintre pierderile provocate armatei ruse, de pildă, au fost cauzate de artilerie. Rețelele sociale sunt pline de filmări cu bombardamente ucrainene asupra pozițiilor ruse. O parte a succesului artileriei se datorează unui software ucrainean - poreclit „Uber al artileriei” - rețelei Starlink și ingeniozității apărătorilor care folosesc toate informațiile la care au acces.
Lecția numărul 7: „Națiunile mari pierd războaiele mici”
Armata ucraineană are acum în dotare un „ghiveci” de sisteme de armament din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania etc. Toate aceste arme sunt puse acum „la lucru” împotriva Rusiei.
„Ucrainenii au atât de multe arme NATO încât interoperabilitatea Alianței se verifică acum în teren”, a spus expertul militar.
„Putin nu a realizat că a creat o țară și o națiune. Națiunile mari pierd războaiele mici, dacă nu sunt existențiale. Iar acest război este neesenția. Dacă decretează mobilizare, războiul devine esențial pentru regimul lui Putin. Și atunci preferă să-l lase neesențial. Dar națiunile mari pierd războaiele mici”
Guvernul rus a început să lanseze apeluri la „mobilizarea de voluntari” în fiecare din regiunile sale pentru formarea de noi batalioane cu care să continue invazia în Ucraina.
De asemenea, preşedintele rus a semnat un decret ce prevede creşterea efectivelor armatei ruse cu 137.000 de soldaţi. Efectivele armatei ruse vor ajunge astfel la 1.150.628 de militari, conform acestui decret, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.
Dar Vladimir Putin nu decretează încă mobilizare generală.
„Cred că lui Putin îi e frică de situația în care va cere mobilizarea. Efectele politicii interne ar fi prea mari. Bun, să zicem că mobilizează un milion. Îi aduci în cazărmi. Vor să lupte? Ca să lupte, ei chiar trebuie să creadă că Rusia e în fața unui pericol. Apoi, trebuie să-i echipezi. Cu ce? Trebuie să-i plătești. Trebuie să le aduci echipament. Care? Că ce era mai bun l-ai aruncat deja, pe bucățele, în luptă. Și te trezești cu un milion de oameni sub arme, care poate nu vor neapărat să lupte, dar pe care tu îi arunci în luptă. Asta strică liniștea rusului”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
