Secretul succesului ucrainean: o aplicație considerată un fel de ridesharing pentru tunuri

Alin Borcea Data actualizării: Data publicării:
tanc rusesc distrus intr-o padure
Armata ucraineană a reușit să provoace pierderi semnificative forțelor ruse grație artileriei controlate digital Foto: Profimedia Images

De la începutul războiului, Ucraina ar fi ucis si capturat aproape 27 de mii de soldați ruși și ar fi distrus 1.200 de tancuri. Multe dintre aceste pierderi au fost cauzate de artilerie, supranumită „regina războiului”. Rețelele sociale sunt pline de filmări cu bombardamente ucrainene asupra pozițiilor ruse. Chiar și experții militari s-au mirat de precizia atacurilor de artilerie. Succesul se datorează unui software ucrainean, rețelei Starlink și ingeniozității apărătorilor care folosesc toate informațiile la care au acces. Iar artileria poate deveni și mai periculoasă pentru ruși, deoarece Ucraina folosește deja arme occidentale, create pentru câmpul de luptă digital

Cea mai nouă reușită a artileriei ucrainene arată și cât este aceasta de eficientă. În imagini surprinse în Donbas se văd rămășițele unui întreg batalion tactic rus, adică o unitate de circa 800-1000 de oameni. Au încercat forțeze trecerea unui râu din estul Ucrainei, ucrainenii i-au văzut și au început să tragă. Un întreg batalion tactic a fost secat de forță.

Dacă ne întoarcem la începutul războiului, ne aducem aminte de imaginile cu coloane de blindate rusești care sunt atacate de artileria ucraineană, aparent din senin și din toate direcțiile.

Proiectilele au venit de peste tot, deoarece tragerile erau coordonate de un sistem foarte inteligent, creat de un programator ucraineanSe numește GIS Art for Artillery, iar un analist militar din Statele Unite l-a descris ca un fel de aplicație de ridesharing pentru tunuri. Este un program care adună informații despre mișcările de trupe ale inamicului din toate sursele posibile, fie că vorbim de drone, avioane, sateliți sau date primite de la spionajul vestic. Un operator desemnează o țintă în sistem, iar toate gurile de foc - tunuri, obuziere, mortiere sau rachete - aflate în raza de acțiune primesc datele de care au nevoie ca să deschidă focul. Între momentul când este dată comanda pentru sprijin de artilerie și când cineva trage sunt 30 de secunde. Același interval, în cazul armatei Statelor Unite, este de o oră, deoarece mai sunt și alți pași de făcut.

Știu rușii de acest sistem, GIS Art for Artillery? Da, pentru că a fost folosit și în luptele din Donbas de după 2014. Rușii chiar au încercat să-l neutralizeze. Atacul cibernetic care a lovit o rețea de sateliți cu o oră înainte de începerea invaziei, pe 24 februarie, a distrus și aparatura de comunicații prin satelit a armatei ucrainene. Dar aceste sisteme au fost înlocuite rapid cu Starlink, iar sateliții lui Elon Musk au rezistat până acum la orice formă de atac din partea rușilor. 

Acest sistem distributiv de artilerie folosit de Ucraina înlocuiește bateriile clasice, care sunt încă folosite de ruși. Adică câteva tunuri, aliniate, și aflate în poziție fixă. Bateriile sunt astfel vulnerabile la contraatacuri, pentru că sunt ușor de depistat.

Printre echipamentele primite de Ucraina din Occident, sunt și radare care detectează bateriile inamice. Iar tunurile M 777, pe care armata ucraineană le folosește deja în Donbas, au un sistem digital de control al focului, care s-ar integra foarte bine programului ucrainean. În plus, proiectilele ghidate din GPS sunt foarte precise și au rază mare de acțiune.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri