Aleksei Bugaiev, fost jucător al echipei naţionale a Rusiei, a fost ucis în războiul din Ucraina, au declarat duminică tatăl şi agentul acestuia, citaţi de presa din Rusia.
„Din păcate, vestea despre moartea lui Aleksei este adevărată. S-a întâmplat astăzi", a scris agenţia de presă TASS, care l-a citat pe tatăl jucătorului, Ivan Bugaievm notează News.ro.
Agenţia de presă RIA l-a citat pe agentul lui Bugaiev, Anton Smirnov, precizând că luptele intense au făcut imposibilă recuperarea cadavrului fostului fotbalist, pentru înmormântare.
Aleksei Bugaiev, care a murit la vârsta de 43 de ani, a jucat şapte meciuri pentru echipa naţională a Rusiei, două dintre acestea disputându-le la turneul final al Euro 2004. În carieră, Aleksei a evoluat pentru Torpedo Moscova şi Lokomotiv Moscova, încheindu-şi cariera în 2010, la vârsta de 29 de ani.
În septembrie, Bugaiev a fost condamnat de un tribunal din sudul Rusiei la nouă ani şi jumătate de închisoare sub acuzaţia de trafic de droguri.
Ulterior şi-a declarat intenţia de a se înrola în armata rusă, urmând să fie trimis pe frontul din Ucraina.
Editor : B.E.