Călin Nistor va prelua conducerea DNA

Data actualizării: Data publicării:
nistor calin sef dna

Procurorul general Augustin Lazăr nu a făcut, marți, nicio propunere pentru interimatul şefiei DNA. Astfel că procurorul Nistor Călin preia şefia interimară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, automat. În lipsa acestuia şefia va fi asigurată de procurorul Marius Iacob.

DNA agerpres_7928426
Sigla DNA. Foto: Agerpres

Actualizare 12:55 -  Călin Nistor, prim procurorul-șef adjunct al DNA, va prelua conducerea Direcției după expirarea mandatului de șase luni al Ancăi Jurma.

În 2013, presa scria despre Călin Nistor că a anchetat 45 de dosare de corupție în 7 ani, fără nicio achitare. Atunci, Daniel Morar îl nominalizase pentru conducerea DNA.

Călin Nistor a intrat în magistratură în 1995 și spune că își dorea să lucreze ca magistrat şi îndeosebi în parchet.

A ajuns la DNA în 1 ianuarie 2006, a lucrat doi ani la București, apoi a vrut să se apropie de casă, așa că, începând cu ianuarie 2008, a fost delegat ca procuror-șef al Serviciului Teritorial Pitești. Ulterior, a fost numit, prin hotărârea CSM din mai 2008, procuror şef serviciu, iar apoi mandatul a fost reînnoit în luna mai 2011.

Procurorii anticorupţie au discutat, marți, cu Augustin Lazăr, procurorul general al României, pentru a găsi cea mai bună rezolvare a crizei declanşate de refuzul Ancăi Jurma de a asigura interimatul acestei structuri încă un mandat.

Anca Jurma a anunţat luni că nu îşi doreşte prelungirea mandatului de interimar, care expiră astăzi. 


O ședință de urgență a avut loc la DNA, marți, pentru desemnarea unui nou șef interimat în fruntea Direcției. Procurorul general, Augustin Lazăr, a fost prezent la această ședință și trebuie să vină cu o nouă propunere pentru conducerea DNA.

Între timp, Anca Jurma a explicat într-un comunicat de presă de ce nu mai vrea să conducă lupta anticorupţie din România. 

Anca Jurma a anunțat, luni, la CSM că renunță să mai fie șef interimar la DNA. Perioada de 6 luni de interimat a Ancăi Jurma expiră astăzi, iar în discuţie se afla prelungirea acesteia.

Prin urmare, la Direcția Națională Anticorupție urmează să fie numit un alt interimar, a anunțat ministrul justiției, Tudorel Toader la ieșirea de la ședința CSM. El a precizat luni că stabilirea unei noi propuneri pentru conducerea interimară DNA se va stabili într-o ședință ulterioară a CSM.

Adina Florea, propunerea ministrului Justiției, a fost deja refuzată o dată de Klaus Iohannis, însă în ultimele zile ale anului trecut, ministrul Justiției i-a cerut, din nou președintelui României să o numească în fruntea DNA. Șeful statului a declarat, pe 4 ianuarie, că „dosarul este în analiză”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale