Percheziţii DNA la Poliția Rutieră Maramureş şi Satu Mare
Data publicării:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii luni în mai multe locaţii din judeţele Maramureş şi Satu Mare, printre care și sediile Poliției Rutiere din cele două județe.
Percheziţiile au avut loc în şapte locaţii situate pe raza judeţelor Maramureş şi Satu Mare, dintre care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi fals informatic, în cursul anului 2024, de către funcţionari publici”, se arată într-un comunicat DNA remis luni.
Surse judiciare au precizat că instituţiile la care se face referire sunt Direcţiile rutiere din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Maramureş şi Satu Mare.