Președintele CCR s-a antepronunțat în dosarul „Bombonica”

Data actualizării: Data publicării:
Liviu Dragnea Valer Dorneanu

Președintele Curții Constituționale dă, deja, în nume propriu, o sentinţă în procesul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigarea la abuz în serviciu.

Valer Dorneanu s-a și pronunțat în acest caz, tocmai într-un interviu televizat. El susţine că nu vede niciun act de corupţie în dosarul în care sunt judecaţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi fosta soţie a acestuia, Bombonica Prodana.

DNA îl acuză pe Liviu Dragnea de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, iar pe soţia acestuia de abuz în serviciu. Alături, în boxa acuzaţilor, le stau alţi opt foşti şi actuali funcţionari de la Protecţia Copilului Teleorman.

Procurorii DNA spun că aceștia au dezvoltat un sistem prin care membrii filialei PSD din Teleorman erau plătiţi ilegal din banii destinaţi copiilor defavorizaţi. Cu toate astea, preşedintele CCR crede că singurul motiv pentru care acest dosar a ajuns la DNA este calitatea persoanelor implicate.

Prezentatoare: Abuz în serviciu în codul penal este o singură infracţiune.

Valer Dorneanu: Nu, nu, sunt două infracţiuni distincte: abuzul în serviciu obişnuit şi acolo îţi trebuie să ai o calitate în plus

Prezentatoare: Dar decizia a fost luată totuşi într-un dosar de corupţie.

Valer Dorneanu: Aşa a fost calificat, acolo era un abuz ceva cu angajarea unei persoane.

Prezentatoare: O să dau eu numele dosarului că văd că dvs. nu doriţi. Era vorba despre dosarul Bombonicăi, domnului Dragnea în principal .

Valer Dorneanu: Care a angajat nişte persoane la ea în hotel deşi n-ar fi lucrat. Asta-i corupţie? Ăsta-i abuz în serviciu.

Prezentoatoare: Este un abuz în serviciu instrumentat de DNA pe legea 78/2001.

Valer Dorneanu: Instrumentat de DNA ca urmare a calităţii persoanelor care erau implicate în dosar, nu ca urmare a faptului că s-ar fi încadrat exact în corupţie. Dar apropo de distincţia asta şi de Comisia de la Veneţia.

Între 2000 și 2008, Valer Dorneanu a fost deputat PSD de Iași.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri