Povestea a început în urmă cu un an, cu Oana şi cu o experienţă personală. Mai degrabă o provocare. Fratele ei i-a cerut să-i calce 30 de cămăşi. Într-o singură zi.
A călcat un an de zile singură, în sufrageria ei, pentru prieteni. Mai târziu a apărut Anca. Ea e creierul care se ocupă de logistica afacerii.
Cămăşile nu sunt luate de-acasă, ele trebuie aduse în faţa fierului de călcat, explică ea. Câte bucăţi, unde merg şi cât personal există?
Andreea face şi ea parte din echipă astăzi, chiar dacă are 36 de ani şi-o meserie fără nicio legătură cu fiarele de călcat. E contabilă. Şi-a descoperit pasiunea pentru cămăşile călcate bine în momentul în care-a ajuns pe site-ul hainelor fericite:.
Povestea lor ar putea fi o lecţie despre succesul micilor antreprenori români care au bani puţini şi idei bune.