Preotul Cornel Cadar de la Episcopia Romano Catolică din Iași: "În cursul dimineţii, vor fi mai întâi liturghii în diverse limbi pentru pelerinii care sunt din afara ţării, din Polonia, din Ucraina, din Ungaria, din Italia sau din Spania, iar la ora 11:00 este punctul culminant al pelerinajului, va fi liturghia de hram la care vor participa 6 episcopi, aproape 5.000 de credincioşi şi, în cadrul liturghiei, va fi încoronată icoana Maicii Domnului de la Cacica. Oricum, este o atmosferă de rugăciune, de cântare şi, în acelaşi timp, de reculegere."
Este foarte important ca această sărbătoare să fie petrecută fara disconfort și în liniște. Tocmai de aceea, Jandarmeria Iași a fost mobilizată în toate zonele din județ, unde au loc evenimente. Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iași: "Recomandăm ca cetăţenii, credincioşii, să manifeste răbdare şi să asculte de indicaţiile forţelor de ordine. Iar pentru celelalte manifestări cultural-artistice, sfatul sau rugămintea noastră este să se evite consumul de băuturi alcoolice şi implicarea în conflicte de orice natură."