30 de arestări în Spania, într-o anchetă a Parchetului European privind vânzarea unor mașini de lux. Prejudiciu de 17 milione euro

Data actualizării: Data publicării:
masini lux
Foto: site-ul Parchetului European

Într-o anchetă a Parchetului European (EPPO) din Madrid, autoritățile au destructurat o rețea infracțională transnațională implicată în vânzarea de mașini de lux cu eludarea TVA. Prejudiciul estimat numai în Spania se ridică la 17 milioane euro, potrivit unui comunicat al Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.

Astfel, treizeci de persoane au fost arestate, inclusiv presupusul lider al rețelei, arată comunicatul de presă al EPPO.

Agenții de aplicare a legii au confiscat 34 de proprietăți, în valoare de aproximativ 11 milioane euro, 20 de mașini de lux, bijuterii și ceasuri de lux, precum și peste 300.000 de euro în numerar. De asemenea, cel puțin 200 de conturi bancare au fost blocate în Germania, Lituania, Portugalia și Spania.

Acestea sunt rezultatele preliminare ale celor 17 percheziții efectuate în Spania și Germania la 18 și 19 decembrie 2024, la domiciliile suspecților și la sediile dealerilor auto care fac obiectul anchetei.

Presupusul lider al organizației infracționale, care se sustrăgea cu succes arestării într-o anchetă separată, a fost în cele din urmă arestat în Germania în cadrul anchetei EPPO și este așteptată predarea acestuia în Spania. Persoana în cauză face și obiectul a 18 hotărâri judecătorești în Spania referitoare la diverse cazuri de trafic de droguri și fraudă fiscală.

Potrivit anchetei, liderul organizației criminale opera din Germania, de unde trimitea instrucțiuni pentru a furniza vehicule dealerilor auto din Spania. Vehiculele erau distribuite din Germania prin intermediul a două filiale ale organizației, care se ocupau de transportul și livrarea autovehiculelor către dealeri situați în regiunile Levante și Córdoba-Costa del Sol, în Spania.

Cum acționa rețeaua infracțională din Madrid

O a treia ramură a organizației este considerată responsabilă pentru crearea rețelei complexe necesare comitterii fraudei fiscale și pentru spălarea banilor, inclusiv prin intermediul unor „comercianți lipsă” sau companii-fantomă înființate exclusiv cu scopul de a evita plata TVA.

Pe baza probelor, organizația infracțională a folosit persoane vulnerabile drept „oameni de paie” pentru companiile-fantomă, oferindu-le cazare în locuințe care aparțineau suspecților, în schimb.

Ancheta și perchezițiile au beneficiat de sprijinul unității specializate în criminalitate economică și fiscală a Poliției Naționale din Spania (Unidad de Delincuencia Económica y Fiscal de la Policía Nacional – UDEF), al Agenției Fiscale Spaniole (Agencia Tributaria) și al autorităților germane.

Toate persoanele implicate sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției lor de către instanțele competente din Spania.

EPPO (Parchetul European) este biroul public independent de urmărire penală al Uniunii Europene. Acesta este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Ungaria a plafonat profitul comercianților. Prețurile au scăzut și cu 50% într-o săptămână
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani