Sistem de verificare a asigurărilor nefuncţional

Data publicării:
ASIGURARI LOCUINTE

Ştefan Dregan ar fi vrut să-şi asigure apartamentul în care locuieşte însă din lipsa banilor a renunţat. Este pensionar iar veniturile lui şi ale soţiei sunt insuficiente ca să-şi permită o poliţă de asigurare. Banii abia le ajung pentru medicamente.

"Am un preinfarct, am astm, am cu picioarele. Mă costă 3 milioane numai medicamentele lunar", a spus Ştefan Dregan.

În schimb Veronica Mandoca a ales să îşi asigure locuinţa. Femeia este şi ea pensionară şI a cerut ajutorul copiilor.

"Ne gândim Doamne fereşte de vreo calamitate ceva dacă există, să avem şi noi ceva dacă ne-o da cineva că nu avem încredere", a precizat Veronica Madoca.

Părerile oamenilor sunt împărţite cu privire la utilitatea acestor asigurări.

"Se poate întâmpla să ia foc şi îţi arde locuinţa şi ce te faci, statul trebuie să te despăgubească dacă eşti asigurat", a spus un braşovean.

"De ce ar trebui Guvernul să intervină cu amenzi ca să suţină piaţa asigurărilor?", întreabă nemulţumită o braşoveancă.

În municipiul Braşov, potrivit datelor reprezentanţilor Primăriei, sunt înregistrate 187.000 de locuinţe şi 1.300 de spaţii aparţinând persoanelor juridice dintre care au fost identificate doar aproximativ 30.000 pentru care erau plătite poliţele. Sunt persoane care nu şi-au mai reînoit poliţele în acest an pentru că Acestea nu mai acopera acelaşi număr de dezastre.

"În urma acestor schimbări a fost scos din această asigurare riscul de incendiu. Din acest motiv unii clienţi nu au mai dorit să continue poliţa care au încheiat-o în anii anteriori", a declarat Florin Coşerea - consultant în asigurări.

Autorităţile cred că numărul asiguraţilor ar fi fost mai mare dacă sistemul de urmărire a celor care nu şi-au asigurat locuinţele ar fi fost funcţional. El este impelmentat de câţiva ani însă bazele de date ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale nu pot fi încă aliniate cu baza de date cu adrese ale primăriei pentru a stabili ce locuinţe nu sunt asigurate. Când problema va fi rezolvată persoanele neasigurate vor primi somaţii.

"Sperăm că o dată cu trimiterea somaţiilor, cetăţenii să înţeleagă că este în interesul lor să îşi facă această asigurare şi dacă nu există instrumente de coerciţie inclusiv amendare acestora", a spus Sorin Toarcea - purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Pentru expedierea notificărilor şi a amenzilor din bugetul local a fost dat peste 1 milion de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...