Anchetatorii care investighează atacul de la New Orleans din noaptea de Revelion au urmărit înregistrări video care arată trei bărbaţi şi o femeie care s-ar putea să fi fost implicaţi în amplasarea unor dispozitive explozive improvizate suspecte în Cartierul Francez, au declarat pentru CNN surse din cadrul forţelor de ordine. Între timp, bilanțul victimelor a crescut la 15 morți. Președintele Joe Biden a declarat că autoritățile investighează dacă atacul din New Orleans are legătură cu explozia unei camionete Tesla în Las Vegas.
Anchetatorii au găsit, de asemenea, înscrisuri cu suspectul care, în opinia FBI, susţin opinia oficialilor că atacul mortal a fost inspirat de ISIS, au mai spus sursele citate de CNN, potrivit News.ro.
FBI, care conduce ancheta, declarase anterior că în zonă au fost localizate potenţiale dispozitive explozive improvizate, în plus faţă de armele şi dispozitivele explozive improvizate găsite în vehiculul folosit de suspect.
O sursă familiarizată cu ancheta a declarat că una dintre locaţii era ceva mai departe tot pe Bourbon Street, unde a avut loc atacul.
FBI a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că anchetatorii cred că suspectul nu a fost „singurul responsabil” pentru atac. Biroul a mai spus că incidentul este investigat ca un „act de terorism”.
Un steag ISIS a fost găsit în mașină, potrivit FBI, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă suspectul principal, identificat ca fiind Shamsud-Din Jabbar din Texas, în vârstă de 42 de ani, are legături cu organizaţii teroriste. Acesta a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.
Numărul morţilor a crescut la cel puţin 15
Potrivit medicului legist al parohiei New Orleans, dr. Dwight McKenna, citat de mai multe media americane, printre care CNN şi The New York Times, numărul morţilor a crescut la 15, faţă de 10, cât era anterior.
„Până în prezent, 15 persoane au murit. Va fi nevoie de câteva zile pentru a finaliza toate autopsiile. După finalizarea autopsiilor şi discuţiile cu rudele cele mai apropiate, vom publica identitatea victimelor”, se arată într-un comunicat.
Presa locală din New Orleans a identificat primele victime cunoscute ale atacului din ziua de Anul Nou, printre care o tânără de 18 ani, aspirantă la statutul de asistentă medicală, un bărbat de 37 de ani, tată a doi copii, şi un fost jucător de fotbal de 27 de ani.
Un vehicul care se deplasa rapid a intrat în mulţimea de petrecăreţi care sărbătoreau primele ore ale anului 2025 miercuri dimineaţă, ucigând 15 persoane şi rănind 35.
Nikyra Cheyenne Dedeaux, în vârstă de 18 ani, a venit la New Orleans din oraşul Gulfport, Mississippi, aflat în apropiere, împreună cu un văr şi un prieten.
Alte victime identificate de presă: Reggie Hunter, în vârstă de 37 de ani, tată a doi copii, din Baton Rouge, Louisiana; Tiger Bech, în vârstă de 27 de ani, originar din Lafayette, Louisiana, fost jucător de fotbal.
O a patra victimă a fost numită Nicole Perez, o mamă în vârstă de 28 de ani şi manager de delicatese din Metairie, Louisiana, care sărbătorea noul an cu prietenii.
Mama unei victime: „A fost cea mai dulce persoană”
Nikyra Cheyenne Dedeaux a absolvit liceul Harrison Central din Gulfport în 2024 şi urma să înceapă un program de asistenţă medicală la Blue Cliff College la sfârşitul acestei luni.
Mama ei, Melissa Dedeaux, a declarat pentru Nola.com: „A fost cea mai dulce persoană. Ea ţi-ar da orice, orice”. Ea a spus că fiica ei ar fi fost lovită de camionul care circula cu viteză după ce a fugit la auzul unor focuri de armă.
După ce a terminat lucrul în ajunul Anului Nou, Hunter a decis să meargă pe Bourbon Street pentru a sărbători noul an cu un văr, Shirell Jackson, a declarat familia sa pentru Nola.com.
Potrivit publicaţiei, Bech a fost lovit de camionul suspectului, a declarat Kim Broussard, directorul sportiv al liceului catolic St Thomas More, unde a jucat fotbal înainte de a juca pentru Universitatea Princeton.
Hubert Gauthreaux, în vârstă de 21 de ani, a absolvit liceul Archbishop Shaw în 2021. Un purtător de cuvânt al şcolii a declarat că el „a fost ucis tragic în actul de violenţă fără sens care a avut loc în această dimineaţă devreme în Cartierul Francez”: „Cerem întregii familii Archbishop Shaw să se roage pentru odihna sufletului lui Hubert, familiei şi prietenilor săi în această perioadă dificilă şi tuturor celor afectaţi de această tragedie”.
Kareem Badawi, care a absolvit Episcopal School of Baton Rouge în 2024, a murit din cauza rănilor suferite în urma atacului, a precizat şcoala, citată de WDSU News. Un alt elev, Parker Vidrine, a fost grav rănit şi spitalizat.
„Sunt Shamsud-Din Jabbar, agent imobiliar”
Suspectul s-a prezentat ca un fost militar şi agent imobiliar într-o înregistrare video din 2020
Suspectul decedat în urma atacului s-a prezentat ca texan, fost militar şi agent imobiliar, într-un videoclip selfie din 2020.
„Bună seara. Sunt Shamsud-Din Jabbar, agent imobiliar (...). Aş dori să vă salut şi să vă povestesc puţin despre mine”, spune el la începutul videoclipului în care îşi vinde serviciile şi îşi etalează acreditările.
„M-am născut şi am crescut în Beaumont, Texas, iar acum locuiesc în Houston. Am stat aici toată viaţa mea, cu excepţia călătoriilor mele în armată”, spune el, mândru de trecutul său militar.
El spune că a lucrat pentru armată în „resurse umane” şi IT. În acest videoclip, el pozează în faţa unui ecran pe care scrie „disciplină” cu litere mari.
Biden: Se caută posibile legături între New Orleans și Las Vegas
Autorităţile americane caută să afle dacă atacul cu o maşină care a intrat în mulţime la New Orleans şi explozia unei camionete Tesla în faţa unui hotel Trump din Las Vegas au legătură, a declarat miercuri preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, afirmând că nimic nu le coroborează „până în prezent”, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele american a afirmat că autorităţile anchetează în legătură cu această explozie a unui vehicul electric Tesla în special pentru a afla „dacă a există vreo posibilă legătură cu atacul de la New Orleans”, a spus el într-un scurt discurs de la reşedinţa din Camp David, lângă Washington.
„Până în prezent, nu există nimic de raportat pe acest subiect”, a precizat el.
Un vehicul Tesla Cybertruck, camioneta mărcii lui Elon Musk, a explodat miercuri dimineaţă în faţa hotelului Trump din Las Vegas, omorând o persoană şi rănind uşor alte şapte, a anunţat poliţia locală.
Un fost militar american care avea în vehicul un drapel al grupării Stat Islamic, a intrat cu maşina în mulţimea care sărbătorea Anul Nou miercuri în cartierul turistic francez din New Orleans, în sudul Statelor Unite, făcând cel puţin 15 morţi şi aproximativ 30 de răniţi.
Editor : B.P.