Zapad-2017. Rusia deja aplaudă jocurile făcute la vârful Armatei române

Data actualizării: 13.09.2017 12:00 Data publicării: 12.09.2017 15:39

Într-un context marcat de o acumulare continuă de tensiuni politico-militare, pe fondul acţiunilor Rusiei în regiune, există în România polticieni ale căror decizii se îndepărtează cu viteza sunetului de interesele legitime pe care Bucureştiul ar trebui să le apere şi promoveze.

„Rusia a informat asupra exercițiului Zapad-2017 în ultima ședință a Consiliului NATO-Rusia, care s-a desfășurat pe data de 13 iulie. Ne-au furnizat numărul de trupe rusești, precum și numărul total de forțe, avioane și nave care participă la exercițiu. Mulți aliați au ridicat întrebări și am avut discuții în legătură cu numerele furnizate. Salutăm schimbul de informații. Avem toate motivele să credem că vor participa substanțial mai multe trupe ruse decât cele indicate de cifrele oficial raportate. NATO va monitoriza îndeaproape exercițiul în această lună. Și solicităm Rusiei să respecte transparența obligatorie impusă de Documentul de la Viena. Monitorizăm în mod curent exercițiile rusești. Poziția de forță a NATO este defensivă și transparentă. Acest lucru se aplică și forțelor NATO din estul Alianței. NATO și-a mărit numărul trupelor în Est ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și la dezvoltarea militară a Rusiei în regiune. Poziția de forță a NATO nu este o reacție la Zapad 2017. Exercițiile noastre sunt planificate și detaliile sunt făcute publice cu mult timp înainte. Ele nu au nicio legătură cu exercițiile rusești. NATO și Aliații pun în aplicare deplină litera și spiritul Documentului de la Viena”, arăta, la sfâşritul lunii august, un oficial NATO, într-o declaraţie pentru Digi24.

Scurt timp mai târziu, afirmaţiile de mai sus erau întărite de declaraţia secretarului general al Alianţei: "Fac apel la Rusia să asigure respectarea obligaţiilor sale în temeiul Documentului de la Viena al OSCE, pentru că predictibilitatea şi transparenţa sunt deosebit de importante în contextul creşterii activităţii militare de-a lungul frontierelor noastre", afirma Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Poloniei, Beata Szydlo.

Zapad-2017 începe joi, este considerat cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Moscova după Războiul Rece, iar ca să ne facem o idee asupra „transparenţei” Kremlinului în privinţa acestui subiect merită punctată discrepanţa dintre numărul oficial al militarilor declarat de partea rusă – în jur de 13.000 – şi evaluările aliaţilor în urma monitorizării pregătirilor ce ţin de transport – care urcă spre 80.000-100.000.

Atlantic Council a elaborat chiar un ghid privind Zapad-2017, printre ale cărui merite se numără faptul că transpune în ediţie critică naraţiunea oficială a Moscovei şi că reaminteşte un detaliu de referinţă: ultimul Zapad (2013) a „implicat mult mai mulţi militari decât declarase iniţial Rusia la OSCE”.

Acum, însuşi faptul că intervalul scurs de la un Zapad la altul atinge patru ani transmite un prim mesaj pe înţelegerea oricui: o desfăşurare de forţe, strategii şi tactici precum Zapad este planificată cu mult-mult timp înaintea derulării propriu-zise, fiind adusă la zi pe parcurs şi, neapărat, coresponzător cu dinamicile geopolitice anticipate, ori generate de Kremlin.

În acest context, a privi Zapad-2017 doar din perspectiva limitată a anului 2017 induce în eroare. O altă eroare fiind a-l aborda strict ca pe un exerciţiu militar.

Însă, dacă în principalele capitale aliate fenomenul Zapad e perceput în toată rotunjimea lui şi analizat în toate pliurile sale, în cercurile politico-guvernamentale de la Bucureşti situaţia pare să stea oarecum diferit.

Iar indiciul cel mai pregnant că la Bucureşti există un scurtcircuit, dar nimeni nu cheamă electricianul stă, probabil, într-o coincidenţă care dă cel puţin măsura responsabilităţii unor înalţi oficiali: la noi, atmosfera şi stabilitatea la vârful armatei, ca şi situaţia legată de proiectele majore de dotare s-au degradat de la lună la lună tocmai în anul în care are loc cel mai mare exerciţiu militar rus de după Războiul Rece. Un eveniment a cărui amploare şi ale cărui semnificaţii pot fi evaluate fie şi parcurgând atenţia şi declaraţiile publice pe care i le acordă oficialii militari şi civili ai NATO, liderii statelor din zona de desfălurare, SUA, analiştii şi presa internaţională.

De ce s-a ajuns aici? Ei bine, greu de zis fără a intra şi pe teritoriul anumitor speculaţii. În schimb, putem fixa cu certitudine cum s-a ajuns aici.

Corveta multifuncţională

Aici s-a petrecut ceva foarte interesant. În debutul guvernării pilotate din umbră, Liviu Dragnea avut două mari priorităţi – justiţia şi achiziţiile de tehnică militară.

În luna februarie, cu toate că problema OUG 13 devenise deja compleşitoare, liderul PSD găsea timp şi energie pentru a se dedica programului „corveta multifuncţională”. De fapt, desfiinţării lui, deşi doar ce fusese aprobat în decembrie 2016, e drept, de alt Guvern decât cel controlat de domnia sa. „Acolo este o problemă serioasă. (...) În situația respectivă acea hotărâre de guvern nu putea fi adoptată fără să existe aprobarea Parlamentului. Ceea ce cred eu că va face Guvernul — și trebuie să facă — să abroge acea hotărâre de guvern și să reia procedura legală care înseamnă eventual memorandum în Guvern, solicitarea de la Parlament pentru aprobare după care să purceadă la hotărârea de guvern care să aibă un rezultat sau altul", afirma Dragnea la vremea respectivă.

De dragul detaliului, trebuie amintit faptul că cele patru corvete urmau a fi construite la Galaţi, că, militar, România este total descoperită la Marea Neagră, că acoperirea acestui gol ar trebui să fie abordat ca o cursă contra-cronometru, dar şi că în dosare de acest gen orice mic pas înapoi atrage întârzieri ce curg în progresie geometrică.

Nici trei săptămâni mai târziu, obedientul său premier, Sorin Grindeanu, anunţa că Executivul pe care îl „conduce” va da un HG în sensul dorit de Dragnea şi schiţa un curs ulterior al lucrurilor care ducea inevitabil spre o tergiversare condamnabilă din perspectiva interesului obiectiv de a grăbi lucrurile în privinţa consolidării militare a României la Marea Neagră.

E drept, o avanpremieră fusese difuzată prin intermediul noului ministru al Apărării, Gabriel Leş, ca şi a unor emisiuni de pe canalele prietene ale PSD-ALDE, controlate de fugarul Sebastian Ghiţă şi familia condamnatului Dan Voiculescu. „Corvetele sunt prevăzute ca şi necesitate în înzestrarea armatei române, ca şi capabilitate necesară. Dar acest lucruri se pot face la 2, 3, 4 ofertanţi”, spunea Gabriel Leș, în primele sale ore de şef al MApN.

Oricum, povestea a rămas neclară şi a sfârşit cumva în decor, într-un dosar deschis de Parchetul General, care în luna iunie cerea Senatului corespondenţa avută cu Ministerul Apărării pe tema asta.

În timp ce se bate cap în cap cu necesităţile României, dinamica acestui dosar vine mănuşă Rusiei. După ce a câştigat timp investind miliarde de dolari în sisteme de armament pentru a domina Marea Neagră, Moscova mai obţine un beneficiu, în timp şi spaţiu de manevră, din modul greu de justificat în care câţiva politicieni de la Bucureşti manipulează interesul naţional.

Sistemul Patriot

După ce a pus afacerea „Corvetele” în matca dorită, liderul PSD a luat în cătare un al program de rezonanţă.

Către sfâşritul lui aprilie, şeful Statului Major şi şeful Departamentului pentru armamente din MapN anunţau că România are în vedere achiziţionarea de rachete Patriot, înzestrarea cu asemenea sisteme fiind planificată a începe chiar din 2017. „Ştiţi foarte bine, s-a reuşit achiziţia primei escadrile de avioane F-16, ca atare nevoia de aranjare pe nivele şi integrat a apărării antiaeriene la nivel naţional impune de la sine demararea unui astfel de program. Ca atare, sistemul Patriot se încadrează în sistemul integrat multilevel de apărare a spaţiului aerian al României. În momentul de faţă, sunt în analiză toate opţiunile privind dezvoltarea programului. Important e faptul că el va fi demarat în acest an”, spunea generalul Nicolae Ciucă.

Poziţia exprimată de şeful Statului Major a primit însă o replică rapidă şi extrem de acidă din partea... preşedintelui Camerei Deputaţilor: „Ce nu mi-a plăcut astăzi (joi - n.r.) a fost declaraţia, nu ştiu dacă a fost astăzi sau ieri, declaraţia şefului Statului Major (generalul Nicolae Ciucă - n.r.) care a anunţat deja că va achiziţiona rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aştept derularea procedurilor totuşi? E şeful Statului Major şi mă aştept la foarte multă rigoare. Poate şi ministrul Apărării se gândeşte la asta tot timpul acolo, prin minister. Mai puţine declaraţii şi mai multă acţiune cred că este mai bine”.

Privită cu detaşare, iritarea lui Dragnea poate fi comparată mai degrabă cu tonul unui oficial din ambasada sau Ministerul rus de Externe decât cu a unui demnitar român loial ţării sale.

În plus, imaginea unui şef de Stat Major certat de un politician cu experienţa tehnocrată a unui şef de CJ a transmis, inevitabil, semnale dubioase în rândul aliaţilor României din NATO.

Ceva mai târziu, la mijlocul verii, Moscova a ţinut să-şi transmită şi ea iritarea legat de Patriot, prin cel mai palpabil canal de care dispune un Minister de Externe – ambasadorul din capitala-ţintă.

Cu doar câteva zile înaintea intervenţiei ambasadorului Valeri Kuzmin, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, făcea un anunţ consecvent cu linia schiţată anterior de generalul Ciucă (linie care, după cum am văzut, îşi primise replica tăioasă a lui Liviu Dragnea). E stabilit - achiziţionăm Patriot, plătim prima tranşă în noiembrie, zicea, în linii mari, Ţuţuianu.

Şi citatul pe larg: „Avem o aprobare de la Departamentul de Stat, e nevoie de aprobarea Congresului SUA, e nevoie ca echipele tehnice să detalieze exact ce se cumpără. Va fi un acord Guvern la Guvern, vom promova o lege specială în Parlament pentru achiziția acestui sistem și apreciem, dacă lucrurile merg bine, la sfârșul lunii octombrie să avem un rezultat final. (...) Estimăm ca în luna noiembrie să facem o plată în contul de achiziții”. Detalii AICI.

Programele de achiziţii de tehnică militară reprezintă, peste tot în lume, un segment delicat. Decizia nu este niciodată pur comercială, ci influenţată decisiv de aspectul politic şi geopolitic, fiind sincronizată, cum e şi normal, cu liniile generale care descriu politica de alianţe şi orientarea strategică a ţării.

Ca atare, jocul politic meschin sau luptele interne dintre partide găsesc aici un spaţiu limitat de exprimare, dotarea armatei, mai ales în contexte regionale precum cel prezent, fiind mai degrabă un element de manifestare a coeziunii decât a sciziunii.

Cu unele sincope, acest lucru a fost valabil, o perioadă chiar, şi în politica românească. Însă anul 2017 pare a marca un punct de cotitură din acest punct de vedere.

Discursul şi deciziile unor politicieni precum Liviu Dragnea, acţiunea unor premieri ca Sorin Grindeanu sau a unor miniştri precum Gabriel Leş au abdicat de la respectarea unor bariere până acum destul de larg acceptae, dovedindu-se totodată interesant de aplecate spre relativizare - pe fond şi desuetudine – pe formă.

Seninătatea cu care Dragnea şi coaliţia guvernamentală pe care o conduce au transmis în ultimele nouă luni semnale nebuloase pe un domeniu de importanţa strategică a dotării şi finanţării armatei merită o atenţie sporită şi o disecţie profesionistă.

O impun nu doar reguli generale precum cele descrise mai sus, ci şi contextul particular al zilelor noastre, care din perspectiva României poate fi circumscris între următoarele două borne: ameninţarea în creştere din partea Rusiei în regiune, respectiv presiunea naturală, dar şi cea pusă de Administraţia Trump pe statele membre NATO, de a-şi respecta angajamentele privind alocarea a minimum 2% din PIB pentru apărare.

În aceste circumstanţe, România şi-a asumat explicit atingerea nivelului de 2%, iar CSAT a aprobat un plan de înzestrare pe 10 ani.

Pe un asemenea fond a devenit imperios necesar ca statul român şi politicienii de top de la Bucureşti să transmită partenerilor din NATO, dar şi propriei populaţii semnale credibile de stabilitate şi capacitate de a susţine financiar şi conceptual asemenea obiective.

Or, la ce am asistat, odată cu instalarea lunii septembrie?

Nebuloasa „afacere Ţuţuianu”

La nici şase săptămâni după ce dădea garanţii publice în spiritul anunţului făcut anterior de şeful Statului Major - anume că România va achiziţiona sistemul Patriot şi va începe plata în 2017 – ministrul Apărării intra într-un vârtej care urma să-l spulbere în nici 24 de ore.

În 5 septembrie, un comunicat al MApN informa că o serie de plăţi către personalul militar vor întârzia, iar în aceeaşi zi ministrul Adrian Ţuţuianu îşi depunea demisia.

Însă, după tiparul celebrelor bancuri cu Radio Erevan, Tudose ne-a informat rapid că bani sunt, iar Dragnea, că Ţuţuianu a fost un ministru bun.

Deşi nimic din regia plecării ministrului Ţuţuianu nu are aerul comic şi melancolic-nevinovat al glumelor de tipul Radio Erevan, ba din contră, tot mai multe surse indică faptul că mizele îndepărtării fostului titular al Apărării au depăşit aici cadrul răfuielii politice.

Oricum, prin clopoţeii de diverse mărimi care au fost puşi epurării de la vârful MApN, răul a fost făcut.

Senzaţia că, la nivelul armatei, chestiunea finanţării nu este nicidecum pe deplin lămurită şi ireversibilă a fost lăsată să plutească nestingherit, iar a doua zi după demisia lui Adrian Ţuţuianu, premierul Mihai Tudose continua să o alimenteze, dând cu manta o lovitură şi angajamentelor pe termen lung privind înzestrarea. Plata drepturilor salariale pentru militari, zicea Tudose, „ar fi ultima zonă (din care să se taie bani - n.r.). Încă nu am luat nu ştiu ce rachete şi racheţele şi corvetuţe, deci banii sunt acolo. Să spui la MApN că nu mai ai bani de lefuri sau să creezi această confuzie e foarte grav”.

Dincolo de stilul de zeflemea în care şeful Guvernului s-a obişnuit să trateze chiar şi cele mai serioase afaceri de stat, răzbate totuşi ecoul unei posibile plasări în conflict a două segmente de importanţă egală în consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de apărare: modernizarea armatei şi salarizarea militarilor. „Nu am luat nu ştiu ce rachete şi racheţele şi corvetuţe, deci banii sunt acolo”, arăta premierul zilele trecute.

De unde ar rezulta ce? Că va trebui să alegem între „racheţele şi corvetuţe”, pe de o parte, şi plata lefurilor, pe de alta? Până şi diminutivele folosite de Tudose ar putea avea semnificaţii mai largi decât cele aferente unui stil primitiv de exprimare, dar în esenţă totuşi nevinovat. De urmărit, deci, şi această dimensiune... semantică.

Mai mult, aceste senzaţii lăsate în ultima vreme, şi care relevă o oarecare fragilitate în privinţa voinţei politice a actualei coaliţi i de guvernare în a susţine bugetar sistemul de apărare, a fost precedată de bâlbele din ianuarie ale Guvernului PSD-ALDE.

La doar trei săptămâni după învestire, Cabinetul Grindeanu propunea un proiect de buget pentru 2017 în a cărui primă variantă fusese alocat armatei doar 1,5% din PIB, fapt criticat de preşedintele Klaus Iohannis.

S-a revenit cu corecţiile necesare, într-o a doua variantă de buget.

Aşadar, ce urmează?