CORESPONDENŢĂ din Transnistria. Conexiuni: Oamenii pleacă, armata rusă rămâne
Situaţia economică şi socială a Transnistriei relevă o stare de degradare care se accelerează, iar pe acest fond absenţa unor perspective de inversare tendinţei, coroborată cu prezenţa continuă a militarilor ruşi, ar putea face şi mai strident tonul Tiraspolului în negocierile pentru soluţionarea acestui dosar.
Între Tighina (sau Bender) şi Tiraspol se poate ajunge pe jos, cu maşina, cu troleibuzul. Militarii înarmaţi, punctele de control cazone, transportoarele blindate, sârma ghimpată şi barierele de beton fac şi mai palpabilă întoarcerea în timp.
În aţa-zisa capitală, bulevardele ceva mai largi par foarte largi, căci maşinile sunt puţine şi trec din când în când. La fel, trotuarele, oricât de generoase pe alocuri, par şi mai generoase la modul general, dintr-un motiv similar: trecătorii sunt ei înşişi rari. Practic, în regiunea separatistă sunt tot mai puţini oameni. După "miracolul sovietic" s-a instalat, acum 25 de ani, celălalt "miracol", obţinut prin secesiunea de facto, în 1992, când harta a fost modificată în urma unui conflict armat.
Cum, însă, perspectivele pentru oamenii din Transnistria s-au dovedit cu timpul a fi mult mai firave decât ale celor din Republica Moldova, deznodământul a fost implacabil: o parte semnificativă a populaţiei a plecat unde a văzut cu ochii, în căutarea unui rost; iar o altă parte a îmbătrânit. Populaţia încă activă care a rămas dă lupte grele cu cotidianul, căci nivelul de dezvoltare nu-i oferă populaţiei active şansa de a fi activă.
Cel mai recente date indică prezenţa în Transistria a 475.000 de locuitori. Cu un deceniu mai în urmă, recensământul vorbea de 555.000. Totuşi, aceste cifre trebuie luate cu rezervele de rigoare, dat fiind faptul că informaţiile respective sunt controlate exclusiv de autorităţile separatiste. Prin urmare, o sumă de experţi contestă acurateţea lor, considerând indicatorii oficiali prezentaţi de Tiraspol drept mai optimişti decât ar fi în realitate. În fine, conform ultimului recensământ sovietic, cel din 1989, în Transnistria locuiau aproximativ 800.000 de oameni.
Aşadar, de la circa 800.000 în 1989, la 470.000 în 2017 (în cel mai bun caz), căderea e cât se poate de limpede.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Nici nu e de mirare o asemenea dinamică demografică, în condiţiile în care, dincolo de lozinci, economia regiunii separatiste nu poate oferi tentaţii nici pentru prezent, nici pentru viitor.
Aşa-zişii investitori locali sunt nota dominantă, dar au posibilităţi limitate în a oferi suficiente slujbe, fiind binecunoscut şi faptul că predomină modelul oligarhic, iar accesul pe piaţa de business depinde de nivelul conexiunilor gri la vârful politicii locale şi - cum altfel? - al serviciilor ruso-transnistrene.
Prin urmare, aparatul de stat ramâne un pilon esenţial în acest sens. Dar cât poate absorbi şi el?
Cifre care trădează vecinătatea cu colapsul
La o populaţie cifrată, oficial, la circa 470.000 de persoane, cam 70.000 lucrează în sectorul bugetar, conform informaţiilor oficiale. Numărul pensionarilor este, potrivit surselor independente, de două ori mai mare.
Investiţiile străine, după cum recunoaşte preşedintele aşa-numitei Camere de Comerţ şi Industrie de la Tiraspol (CCI), rămân o raritate. La acest ultim capitol, spune Iuri Ganin, şeful CCI, "Rusia este pe primul loc". Există şi o explicaţie: în anii 2003-2004, afaceriştii de la Moscova au fost beneficiarii de prim rang ai unui soi de program de privatizare lansat de aşa-numitul statul separatist.
Însă, tabloul ajutorului "frăţesc" oferit Tiraspolului de Moscova nu pare a fi mers din roz în mai roz. Iată şi câteva cifre. În ultimii 10 ani, comerţul Transnistriei cu Rusia a scăzut de la 50% pondere, la doar 9 spre 10 procente.
În 2016, deficitul dintre importuri şi exporturi a atins 300 de milioane de dolari, asta într-o "ţară" cu un PIB de "700 de milioane până la un miliard de dolari", conform exprimării lui Iuri Ganin. Schimburile cu Republica Moldova au constituit, potrivit aceleiaşi surse, 45%, iar 35% din exporturi pleacă în Uniunea Europeană. Dintre statele membre, România, Italia şi Germania ar ocupa primele locuri.
Din acest punct de vedere, Transnistria pare a fi cât se poate de "europeană". Sigur, exprimarea poate fi găsită ca un pic forţată, dar ce nu este forţat în Transnistria?
Trebuie probabil subliniat că, cel puţin analizând cifrele, deschiderea oportunistă către Vest i-a oferit regiunii separatiste o supapă economică şi socială dificil de ignorat. Nu este lipsit de relevanţă, în completarea acestui tablou, nici faptul că, economic vorbind, relaţia cu Rusia se dezvoltă oarecum unilateral. Iuri Ganin: "Importurile vin în principal din Rusia. Vindem şi cumpărăm în raport de unu la zece".
Moscova rămâne, totuşi, un partener de nădejde: "Federaţia Rusă acordă un sprijin esenţial pensionarilor", potrivit lui Ganin. Doar că, la începutul lui 2015, când ruşii au dat semne că vor să mai reducă efortul presupus de întreţinerea statului-fantomă, oamenii au putut simţi pe pielea lor unde duce acest tip de "independenţă".
Or, după cum arătam mai sus, aceste detalii sunt de importanţă crescândă în Transnistria, din moment ce populaţia scade. Cei bătrâni continuă să îmbătrânească, iar cei tineri să plece, ori să aspire la aşa ceva.
"Cu Rusia garant"
Şi totuşi, respectând modelul omniprezent în teritoriile sponsorizate de Kremlin, şi în Transnistria naraţiunea bate realitatea. Un exemplu concret? "Tiraspolul s-a schimbat în bine, în ultimul timp", susţine unul dintre oficialii cu cea mai mare experienţă din actuală administraţie.
Oleg Beliakov este şeful delegaţiei transnistrene în Comisia Unificată de Control şi ocupă această poziţie de 10 ani; ceea ce, având în vedere dinamica fluxului de personal generat în aparatul de la Tiraspol la fiecare schimbare de regim, reprezintă deja o performanţă în sine şi - de ce nu? - un semn al încrederii de care se bucură inclusiv în cercurile superioare moscovite.
În intervenţiile sale, domnul Beliakov face trimiteri dese şi apăsate la imperativul menţinerii păcii şi a stabilităţii în regiune şi, în mod special, la atenţia pe care Transnistria o acordă acestui lucru.
La prima vedere, oficialul se arată deschis oricăror întrebări şi are o abordare ce tinde a împrumuta ceva din aerul "european" în relaţia cu presa străină. Dar, pe cât de des repetă că regimul pe care îl reprezintă este interesat de pace şi stabilitate, pe atât de mult face trimitere la posibilitatea de a se "repeta situaţia din 1992". Altfel spus, la senariul plauzibil al reizbucnirii conflictului armat în regiune, între Republica Moldova şi separatiştii transnistreni.
Cel puţin două sunt liniile de forţă pe care le trasează când vorbeşte în asemenea termeni: schimbarea formatului de pacificare - dintr-unul militar într-unul civil -, respectiv ideea controlului mixt moldo-ucrainean la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisk. "Noi avem o viziune pragmatică şi nouă ne convine actualul format, cu Rusia garant", susţine Oleg Beliakov. "Instalând un post din partea Ucrainei, Republica Moldova intră în direct cu forţele de ordine transnistrene, contact direct, la o distanţă de 50-70 de metri. Nu va fi nicio forţă care le-ar separa", explică acesta, referitor la cel de-al doilea punct.
În schimb, prezenţa forţelor ruse pe teritoriul transnistrean, forţe care ar fi trebuit retrase acum două decenii, nu ridică niciun fel de piedici, în viziunea separatiştilor. Oleg Beliakov: "Sincer vorbind, pentru noi armata rusă este mai degrabă un semn de securitate, dar nu de risc".
Ideile sale sunt întărite de aşa-zisul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitaly Ignatiev. "Situaţia posturilor mixte nu inspiră optimism, de aceea nu avem nicio premisă pentru o asemenea schimbare", afirmă acesta. Totodată, consideră că se speculează mult şi în jurul ideii privind înlocuirea formatului de pacificare actual cu unul civil. "Cred că este un format optim, care nu ne permite să ajungem la confruntări", mai consideră Ignatiev.
Transnistria manifestă inflexibilitate pe aceste două subiecte, deşi controale mixte pe graniţă sunt experimentate de ucraineni cu polonezii, pe frontiera comună, iar documentele atestă faptul că Rusia e deja cu două decenii întârziere în ceea ce priveşte retragerea propriilor militari.
Cum pune problema fostul ambasador al Chişinăului la Washington
Reprezentanţii regimului separatist ştiu foarte bine aceste lucruri şi, cu toate că încearcă să pozeze în actorul echilibrat, nimic din iniţiativele şi poziţiile asumate de ei nu curge într-o atare direcţie. Subiectul unui eventual control mixt instituit de forţele moldo-ucrainene face în Republica Moldova obiect de discuţii la diferite nivele, după cum observa, nu demult, fostul ambasador al Chişinăului la Washington, Igor Munteanu.
Iar tuşa pe care acesta o adaugă dezbaterii oferă o nouă perspectivă. Igor Munteanu: "Acest regim parazitează pe lipsa de control din partea Republicii Moldova şi Ucrainei asupra liniilor sale externe pentru a-şi securiza interesele comerciale şi politice ale clanurilor aflate la putere în Tiraspol, creând tensiuni şi surse de şantaj inclusiv prin intermediul formatelor 1+1 şi 5+2, după cum ne-am convins încă odată prin intervenţiile recente ale lui Ignatiev şi Krasnoselski, care vorbesc din nou de blocada, de paşi destructivi, de nevoia unor paşi de încredere, dar numai pentru a cere noi concesii, niciodată pentru a intra într-o normalitate a politicilor de reintegrare. Personal, eu cred că nu ar trebui să atragem multă atenţie retoricii folosite de regimul de la Tiraspol, plin de bufoni care-şi merită numele. Un control de frontieră moldo-ucrainean va arăta nimicnicia acestui proiect separatist, deschizând drumul spre următorii paşi, care ar putea accelera politica de reintegrare a teritoriului care ne aparţine de drept".
Citiţi şi: Cum au ajuns UE şi România "prioritare" la Tiraspol
GALERIE FOTO. Tiraspol şi Tighina, azi. Cele mai mari oraşe dintr-o ţară care nu există
*Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
