Cine sunt „mințile înguste” și ce legătură au cu alegerile din America? CTP: Trumpismul va rămâne
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, vineri seara, la Digi24, situația din Statele Unite după alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, fiind de părere că Donald Trump „se va lega cu lanțuri” de scaunul de la Casa Albă și nu va accepta înfrângerea. Problema Americii este însă mult mai profundă și își are rădăcinile mult mai adânci, a arătat CTP. Iar pentru a explica ce s-a întâmplat în Statele Unite, gazetarul a introdus în scenă personajul pe care îl numește „minte îngustă”, un personaj care nu există numai în America, ci peste tot, inclusiv în România.
Cetățeanul cu capul în frigider
Minte îngustă, „narrow mind” în engleză, înseamnă cineva care trăiește în capul lui, de pildă un cetățean român care nu trăiește în România, nu trăiește pe planeta Pământ și nu trăiește în secolul XXI, deși, fizic, el se află în România, se află pe Pământ și în secolul XXI. Omul acesta nu gândește mai departe de ograda lui: casa lui, cercul lui de apropiați, câțiva oameni și atât. Pentru el, ceilalți nu există. Pentru el, planeta nu există: „Ce mă interesează pe mine că Trump a scos Statele Unite din Pactul împotriva schimbărilor climatice de la Paris? Ce treabă am eu? Pact, schimbări, Paris?” își zice el. „Băi, o să mori, copiii tăi o să moară sufocați pe străzile orașelor acestei planete din cauza asta!” i s-ar putea replica. „Nu mă interesează, domnule, pe mine mă interesează să am acum să îmi iau de-o bere”, ar spune el. Este cetățeanul cu capul în frigider.
Nu trăiește în secolul XXI. Dacă ar putea fi acum teleportat în timp, în secolul al XVIII-lea sau al XVII-lea, n-ar sesiza mare diferență, n-ar fi nicio problemă pentru el. Sigur, i-ar fi mai greu fără telefon mobil, dar găsește el metode să suplinească asta. Nu-l deranjează. Pentru că toate evoluțiile care au avut loc în gândirea umană până atunci nu-l privesc, nu-l interesează. Întrebați-l, de pildă, care sunt planetele Sistemului Solar! Habar n-are și, mai mult, nu știe și nici nu vrea să știe: „Ce mă interesează pe mine, domnule?”
Acești oameni nu există numai în România, ei trăiesc și în America, a punctat CTP.
Situația din SUA: „Am fost la fața locului și am găsit-o umflată”, spunea Nina Cassian
Vorbind despre situația post-electorală din SUA, gazetarul și-a amintit de o expresie a Ninei Cassian: „Am fost la fața locului și am găsit-o umflată”. În America, în clipa de față, Pământul este cu cucuie, cu guguloaie, a spus CTP, care a mărturisit că în materie de politică americană, fiul său cel mic este profesorul și el este cel care i-a dat o lecție. L-a sunat miercuri dimineață și i-a spus că va câștiga Biden, pentru că a câștigat Wisconsin, iar Wisconsin vine la pachet cu Michigan și Pennsylvania. Sunt statele pe care le-a pierdut Hillary Clinton în 2016, „blue collar”, muncitorii, gulerele albastre pe care i-au pierdut democrații. Și dacă Wisconsin se întoarce la democrați, și celelalte două vor veni la democrați, i-a explicat fiul și s-a dovedit că avea dreptate.
(CTP a comentat amuzat în emisiunea „Cap limpede” și filmulețul, devenit viral, cu o consilieră spirituală a lui Trump care alungă demonii. Este gagul perfect, spune gazetarul. A remarcat însă dicția foarte bună a consilierei, care i-a amintit de Stela Popescu)
Un votant Trump nu poate să fie decât o minte îngustă, „a narrow mind”, a explicat CTP. „Când spun minte îngustă nu înseamnă că este prost, nu, poate să fie foarte bun în meseria lui, să fie inteligent în ceea ce face. Nu spun că este un om rău, poate să fie un om bun, dar este o minte îngustă: nu vrea să gândească decât aici, în jurul lui, ce vede, ca prin ochelarii de cal. În nișa aceea a lui poate să fie performant, dar acolo rămâne!” a spus Cristian Tudor Popescu.
Trump agresează planeta Pământ
Care e problema principală cu Trump? Trump agresează planeta Pământ, spune CTP.
Unii dintre cei care l-au votat pe Biden au declarat că au votat împotriva lui Donald Trump. De ce? Pentru că „Joe Biden nu a ostilizat populația Americii, nu a divizat-o în halul în care a făcut-o Trump. Trump și-a exclus întotdeauna adversarii. (...) Încearcă să inventeze fraudă electorală din nimic, n-are niciun fel de dovadă. În preaplinul minții lui, Trump, înainte să apuce să-l oprească, să-l placheze ca la fotbal american niște consilieri, a apucat să scrie pe Twitter: STOP THE COUNT. Păi, ce însemna asta? O spunea în momentul în care scorul este 253 la 213 pentru Biden. Bun, ne oprim. Păi, aici câștigă Biden! Adică el ce voia să spună? Țineți numărătoarea în statele unde câștig eu și opriți-o în statele unde câștigă democrații. Până aici a ajuns acest ins! A ajuns să lovească în ceea ce este sfânt în SUA: rule of law, în democrația, în statul de drept, stabilite de 240 de ani. N-a avut nicio ezitare să expună bășcăliei rusești Statele Unite în momentul de față: Slăbuț democratic procesul electoral american, are găuri multe sunt comentariile de la Kremlin” - a comentat CTP.
Gazetarul este de părere că toată această tensiune nu se încheie aici. „Trump va fi președinte până în 21 ianuarie. El speră să fie și după. Nu va pleca de la Casa Albă. A mers până la a spune că este normal ca oamenii să treacă la violență în Pennsylvania, pentru că am fost furați. Pur și simplu își îndeamnă alegătorii să năvălească asupra secțiilor de votare și să stopeze „furtul”, care e din capul lui. Nu întâmplător în acest moment serviciile secrete au intensificat supravegherea și sistemul de securitate în jurul casei lui Joe Biden din Delaware, pentru că se tem de un atentat, e posibil, printre susținătorii lui Trump nu m-ar mira deloc să fie unul care acum să vrea să-l ucidă pe Joe Biden”, a arătat gazetarul.
Curtea lui Dorneanu din America
„Deci, Trump nu va pleca ușor de acolo. Va folosi toate mijloacele. Încă n-a folosit Curtea Supremă! Curtea lui Dorneanu, aia e Curtea Supremă a Statelor Unite. Trump și-a pus oamenii acolo. Când e vorba de Trump se poate orice, va încerca orice, vă dau în scris. Orice mijloace, oricând de scelerate, ca să nu plece de acolo, nu poate accepta înfrângerea, e o problemă în mintea lui” - a spus Cristian Tudor Popescu.
Problema este însă altundeva, a subliniat gazetarul.
Trump nu e nou, Trump e vechi
„Chiar dacă în cele din Trump va fi desprins de scaunul de la Casa Albă, de care se va lega cu lanțuri, chiar dacă va fi scos de acolo, trumpismul va rămâne. Sunt 69 de milioane de oameni care au votat ce? Au votat minciuna, au votat fățărnicia, cinsimul, disprețul față de oameni, iresponsabilitatea totală în legătură cu imaginea Statelor Unite, în legătură cu rațiuni politice de nivel înalt, expunând democrația americană ridicolului total”, este de părere CTP.
„Trump nu e nou, Trump e vechi. Există această parte a sufletului american, neagră, care vine din când în când la suprafață și ia controlul. Știți de unde? Originea e foarte îndepărtată, este chiar în Declarația de Independență, unde se spunea că toți oamenii („men”) sunt creați egali și liberi să-și caute viața, libertatea, fericirea. E vorba de „men”, nu de „human beings” (ființe omenești), adică de bărbații albi. Nu erau luați în considerare negrii și femeile. De la bun început. În mare revoluție americană. Thomas Jefferson, principalul autor, a avut sute de sclavi până în ultima clipă a vieții lui. Și acest lucru s-a repercutat și în anii '20, cu revitalizarea Ku Klux Klanului, și-n al Doilea Război Mondial, cu deportarea japonezilor de pe Coasta de Vest. Deci, răul ăsta va reveni, nu dispare. Nu e exclus ca Trump să candideze din nou peste patru ani” - a arătat gazetarul.
„Dacă America încetează să fie bună, atunci America încetează să mai fie mare”, și-a încheiat CTP comentariul folosind acest citat din Alexis de Tocqueville, un gânditor care a analizat foarte profund democrația în America.
- Etichete:
- cristian tudor popescu
- joe biden
- donald trump
- ctp digi24
- alegeri prezidentiale sua 2020
- rezultate alegeri prezidentiale sua 2020