În aceste zile parcă fantoma lui Ceaușescu bântuie România.
Mijloace și metode specifice, care aparent fac parte din arsenalul democratic al unui stat de drept, sunt utilizate pentru salvarea fragilei democrații românești.
Politicienii nu au făcut altceva decât să mimeze democrația în toți acești ani de la Revoluția din 1989, să creeze și să întrețină forme fără fond, specifice spațiului carpato-danubiano-pontic.
Clasa politică a crezut că este singura care are dreptul să promită marea cu sarea, să seducă alegătorul cu tot fel de promisiuni, iar după ce ”și-a văzut sacii în căruță” să uite vreo trei ani de toate promisiunile făcute.
”Nicule mai dă-le o sută!”, l-a îndemnat Elena pe Nicu în balconul CC al PCR, când mămăliga era pe cale să explodeze.
Prea târziu!
Ca de obicei, înainte de alegeri, conducerea de partid și de stat a luat decizia de a majora pensiile, veniturile asiguraților sociali, ale funcționarilor statului, metoda sigură și verificată prin care pot fi câștigate alegerile fără dureri de cap, chiar dacă trebuie să te împrumuți pe bani grei și chiar dacă anul viitor vei crește taxele și impozitele, iar în câțiva ani inflația îl va aduce pe românul de rând tot acolo unde se afla înainte de majorarea pensiilor.
Ce să vezi?!
Poporul nerecunoscător și ipocit le-a tras țeapă marilor oameni de partid și de stat. Poporul a împărțit votul și s-a lăsat sedus de un iepure care a jucat la cacealma și a câștigat primul tur.
Pensionarii, benficiarii de ajutoare sociale, funcționarii statului ”și-au văzut sacii în căruță”, însă au votat și cu alți candidați.
Stupoare în Olimp, rumoare în cancelarii...
Fantoma lui Ceaușescu își râde în barbă.
”Agenturili străine” i-au sedus pe români și trebuie să fie rezolvată această gravă problemă de securitate națională prin mijloace și metode specifice. Ne putem pune (retoric) întrebarea, specifice cărui regim politic?
Este cu adevărat foarte grav ceea ce se întâmplă, iar această ”răzbunare/glumă” a multora dintre cei care au votat împotriva sistemului poate să ne coste scump.
Totuși trebuie să vedem și erorile strategilor de partid, care au eliminat din cursă, printr-o decizie a Curții Constituționale, o candidată extremistă care avea potențialul de a reduce șansele de a accede în turul doi al alegerilor prezidențiale a celui care (numai după primul tur am aflat că) este cel mai extremist dintre extremiști.
Românul are tendința de a crede în miracole, de a rezona și de a crede ceea ce dorește să audă, de a se lăsa sedus prin vorbe meșteșugite.
Cred că trebuie să facem un pas în spate și să înțelegem cum am ajuns aici.
Nemulțumirea populară din anul 1989 nu avea nevoie decât de o scânteie pentru a produce explozia.
Frig, întuneric, foame, călcarea în picioare a demnității umane i-a determinat pe mulți români să se revolte împotriva sistemului comunist.
Cu cât oamenii sunt mai săraci și mai lipsiți de speranță, cu atât sunt mai dispuși să facă gesturi disperate, extreme.
Românii au făcut un gest disperat și au strigat în stradă împotriva tiranului, considerând că acesta era singurul vinovat de toate relele societății în care trăiau.
În realitate strategii partidului unic aveau un plan pentru a-și păstra și amplifica privilegiile.
Capturarea dictatorului și a soției acestuia au eliberat poporul. O energie pozitivă vecină cu nebunia a pus stăpânire pe popor.
”Stimați tovarăși, prieteni, cetățeni!” Se adresează Iliescu mulțimii prin televizor.
Când se adresează direct mulțimii cu ”tovarăși”, Iliescu este huiduit.
Exista un risc real ca România să urmeze soarta celorlalte state fost comuniste, iar sistemul comunist să devină istorie.
Sistemul putea mai mult, trebuia să se salveze. A fost pus în aplicare al doilea pas al planului.
Oamenii trebuiau să creadă într-un salvator, într-un Mesia, chiar și ateu.
O mică fentă, focuri de armă, morți, răniți, disperare, teamă, idioți utili, proces, execuție și răzbunarea poporului este înfăptuită de Mesia neamului românesc.
Toate ororile comunismului au fost șterse cu buretele.
Familia Ceaușescu a fost singura vinovată, ea a comandat, a ascultat telefoane și pe la uși, a condamnat și a oprimat cu puterea sa absolută, ca a unui veritabil dumnezeu, întregul popor român.FSN (Frontul Salvării Naționale) nu va candida în alegerile libere, Iliescu nu va candida la funcția de președinte al României.
Poporul vrăjit de salvatorul neamului l-a rugat, a îngenunchiat în fața sa, iar Iliescu s-a lăsat înduplecat și s-a sacrificat pentru neam și țară, a preluat puterea și ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Scuze! M-am lăsat sedus și am crezut cu maximă convingere că așa urma să se termine toată povestea.
Din nefericire s-a constatat că Făt Frumos era de fapt un zmeu, un căpcăun care a profitat de naivitatea Ilenelor Cosânzene și a Feților Frumoși, care au rămas captivi acestui regim până la adânci bătrâneți.
La începutul anilor 90 a apărut o eroare în planul principalilor profitori ai revoltei românilor.
Capitalul de simpatie al Occidentului față de România era imens, iar românii rezonau mai mult cu valorile democrației, însă conducătorii acelor vremuri aveau o altă misiune. Scopul scuză mijloacele, mineriadele au rezolvat aceste probleme, iar oponenții politici au fost eliminați prin metode de corecție administrative, iar poporul a pierdut o mare oportunitate ca democrația autohtonă să se nască sănătoasă.
Democrația noastră s-a născut cu un grav handicap, a suferit și suferă încă de pierderi serioase de memorie.
Lustrația ar fi fost necesară, profitorii și complicii sistemului comunist ar fi fost necesar să nu fie incluși în jocul democrației, dar la noi a fost aleasă calea salvării cadrelor și a metodelor.
Suntem la un moment de răscruce și ne-ar fi plăcut să avem o economie mai puternică, să nu avem un deficit cronic al balanței comerciale externe și atât de pronunțat.
Candidatul minune, Mesia neamului românesc, legat ombilical cu Dumnezeu prin firul divin propune soluții utopice, extreme, fără legătură cu realitățile contemporane.
În realitate acest candidat mesianic este tot un fel de Iliescu, un om al sistemului, profitor al tuturor regimurilor politice, reșapat și prezentat ca o tânără speranță a naționalism comunismului autohton. O eventuala preluare a puterii de către acest candidat surpriză riscă să producă un seism similar cu cel al mineriadelor sau chiar mai mare.
Este adevărat că avem o clasă politică cu grave deficiețe, care numai din patru în patru ani își amintește de popor, care face promisiuni de care uită, care ignoră că puterea nu îi aparține de drept, ci este a poporului pe care îl reprezintă...
Să nu ucidem democrația așa cum l-am ucis pe Ceaușescu și apoi să regretăm amarnic.
