Un președinte interimar și contestat, un parlament fragmentat înțesat de extremism și cu o foarte fragilă majoritate, un guvern generat cu greu de o strânsură de politicieni care au pierdut de mult încrederea alegătorilor, un stat care și-a lăsat în urmă cetățenii și o economie care se cutremură în fața riscurilor ce i se arată… Iar astea toate ne costă enorm.
Oricum, 2025 se anunța a veni un an extrem de dificil din perspectiva macroeconomică, chiar și fără haosul politic în care am fost aruncați. Cu o creștere economică „invizibilă”, de puțin peste 1% din PIB și cu agravarea deficitelor macro, România are să intre în 2025 fără prea mari speranțe de redresare și fără de resurse financiare capabile să stingă prompt decalajele. Construind indicatorul de încredere macroeconomică la final de lună noiembrie (deci în absența convulsiilor politice survenite odată cu scrutinul prezidențial), analiștii financiari de la CFA România considerau că principalul risc pentru pentru anul 2025 urma să fie ridicat doar de o eventuală înăsprire a politicii fiscale, ca metodă de finanțare parțială a deficitului bugetar. Iar experții Comisiei Europene menționau în „Previziunile de toamnă” că vom parcurge „o revenire treptată într-un mediu nefavorabil”. Nici unii, nici alții nu au înțeles - ca noi toți, de altfel - că lipsa de încredere a populației într-o clasă de politicieni căzuți de-a valma în populism va arunca țara într-o gravă criză politică, cu uriașe costuri economice.
Închidem 2024 aproape „pe zero”, pentru că o creștere a PIB-ului real de puțin peste 1% (până maxim spre 1,4%) și în absența unor resurse financiare considerabile și predictibile înseamnă de fapt un mare risc de a cădea în recesiune în anul următor. Se credea că 2025 va veni cu o accelerare a creșterii economice bazată pe o „redresare treptată” a cererii externe, o relaxare a condițiilor financiare și o creștere a investițiilor private.
Dar nebunia politică în care am fost aruncați îngheață cererea externă și alungă banii investitorilor privați, care se sperie ușor să nu cadă în ghearele unei țări guvernată de incertitudine și în care stabilitatea politică și economică, predictibilitatea și transparența au fost spulberate de un tsunami venit de pe TikTok.
România trăiește doar pe baza unui consum privat „dinamic” care a susținut cererea internă și importurile, alimentat fiind acest consum și de majorarea din pix electoral a salariilor și pensiilor. Suplimentul de lichiditate „făcut cadou” de un stat hrăpăreț fiscal dar leneș în a se reforma pe sine alimentează doar deficitul bugetar și nu și creșterea economică.
Am văzut cu toții căderile de pe bursa de la București, ca semn al temerii investitorilor cu privire la instabilitatea politică. Investițiile private fuseseră diminuate de nesiguranța cu privire la măsurile fiscale ce urmau a fi luate de o coaliție de guvernare ce părea a fi oarecum stabilă. Dar haosul din politică pune și mai mari semne de întrebare cu privire la disponibilitatea investitorilor privați de a alege România.
Speranța statului român - și a economiei în general - mai stă în investițiile finanțate de UE în infrastructura publică care au tendința să susțină puternic creșterea și dezvoltarea economică. Investițiile publice ca pondere din PIB erau așteptate să crească semnificativ, însă derapajele de politică și de administrare internă pot atrage blocarea acestor finanțări și aruncarea țării într-un marasm din care va fi greu de ieșit.
Și deficitul de cont curent va sări la rândul lui de 8% din cauza unei participări negative a exporturilor nete la creșterea PIB. În lipsa unor reforme structurale reale - și greu de crezut că aceste reforme pot avea loc în 2025 -, fără investiții semnificative la orizont, cu o nestăvilită „foame” de importuri și fără mari perspective de redresare a exportului românesc, este de așteptat ca deficitul de cont curent să se păstreze la cote înalte și anul următor.
Producția industrială, construcțiile rezidențiale, serviciile IT și transportul vor suferi în continuare din cauza cererii externe scăzute din partea principalilor parteneri comerciali ai României și a prețurilor la energie care continuă să fie excesiv de ridicate. Iar pe fondul creșterii rapide a salariilor în ultimele luni, România și-a consolidat modelul economic găunos, de creștere fragilă bazată pe consum.
Presiunile asupra prețurilor sunt încă mari datorită creșterii continue a venitului disponibil iar inflația va rămâne peste 5%.
România închide 2024 cu un deficit public general semnificativ peste 8% din PIB agravat de criza politico-administrativă. Unele voci susțin că și acesta e ajustat din pix (prin „împingerea” în 2025 a raportării unor cheltuieli deja realizate) și că deficitul bugetar real ar sări de 10 procente. Adică dublu față de cel luat ca reper în negocierile cu UE. Experții estimează că raportul datorie/PIB va crește până la aproape 60% în 2026 și este posibil ca povara datoriei publice să se amplifice anul viitor pentru că deja a crescut simțitor costul banilor pe care statul are nevoie să-i împrumute ca să poată funcționa și ca să poată plăti salarii publice, pensii și alocații sociale.
Analiștii CE semnalează, ce-i drept, că presiunile de pe piața muncii s-au diminuat în ultimele luni, reflectând în principal încetinirea activității economice și un flux în creștere de lucrători străini. Cu toate acestea, riscul unei recesiuni economice, înghețarea unor planuri de investiții private și o contractare a mediului de afaceri poate crește riscul de șomaj. Pentru antreprenori și multinaționale, statul rămâne principalul concurent - greu de bătut - pe piața forței de muncă. O profundă reformare a aparatului de stat - cerută de altfel unanim de „vocea străzii” - înseamnă totodată o reducere a numărului de salariați plătiți din bugetul public și o creștere a cererii de job-uri îndreptată spre mediul privat.
Este de văzut cu care guvern și în ce atmosferă politică se poate realiza o astfel de reformă.
Așadar, cu ce ne alegem după alegeri? Cu o riscantă instabilitate politică, cu o accentuată anxietate socială, cu o sporită nesiguranță privind bunăstarea fiecărei familii și cu o distrugătoare incertitudine legată de capacitatea de redresare a economiei autohtone.
