Excepționalismul autohton: teoria conspirației preferată a demagogilor naționaliști


În fiecare societate există un mit fondator care, în mod inevitabil, ajunge să fie răstălmăcit, pervertit și folosit ca armă politică. În România, unul dintre aceste mituri este ideea că suntem un popor excepțional, unic, special, un „colț de rai” victimă eternă a conspirațiilor mondiale. Nu doar că această mentalitate este dăunătoare, dar ea alimentează exact acei demagogi izolaționiști care, în lipsa unei viziuni politice reale, apelează la frustrare, autovictimizare și pseudo-patriotism pentru a-și ascunde incompetența.
Dacă nu poți veni cu politici economice coerente, e mai ușor să te plângi că „suntem vânați” de forțe oculte care ne vor distruși. Și dacă nu ai soluții pentru sănătate sau educație, poți inventa o tragedie națională care să canalizeze furia mulțimii spre un dușman imaginar.
Teoria conspirației a excepționalismului autohton
În ultimele zile, am asistat la un nou episod al acestui scenariu repetitiv. Furtul unor artefacte de la Muzeul Drents din Olanda, un eveniment regretabil, dar deloc neobișnuit în lumea artei și a patrimoniului cultural, a fost transformat într-o mare conspirație națională. Nu contează că asemenea furturi au avut loc și în Germania, Franța, Suedia sau Statele Unite. Nu contează că recuperarea acestor obiecte este un proces complex, în care autoritățile colaborează cu Interpol și organizații internaționale. Pentru cei care trăiesc din acest tip de propagandă, un astfel de incident este doar o nouă ocazie să reîncălzească teoria conform căreia „suntem vânați” și „nimeni nu ne ajută.”
Furturile de artefacte nu sunt o conspirație împotriva României, ci o realitate globală. Bijuteriile Coroanei Suedeze au fost furate în 2018 și recuperate abia după un an. Tezaurul de la Dresden, furat cu toporul în 2019, a fost găsit în 2022. De asemenea, a doua cea mai mare monedă din lume, aparținând monetăriei canadiene, având o greutate impresionantă de o sută de kilograme de aur și o valoare de aproape 40 de milioane de euro a dispărut într-o noaptea de martie 2017, dintr-un muzeu din Berlin, răufăcătorii nefolosind complicata și înspăimântătoarea dinamită, ci o roabă cu care au transportat prețiosul obiect. Iar cel mai mare furt de artă din lume (estimare între 500 de milioane și un miliard de dolari SUA!!!) , cel de la Isabella Stewart Gardner Museum din Boston, s-a petrecut în 1990 – și încă nu a fost rezolvat, deși recompensa pentru găsirea operelor este de 10 milioane de dolari.
În cazul României, contractul dintre Muzeul Național de Istorie și Muzeul Drents prevedea clar responsabilitatea părții olandeze privind securitatea exponatelor. Ministrul Culturii nu are atribuții în paza unui muzeu străin – și totuși, unii preferă să ignore acest detaliu.
Recuperarea acestor artefacte este un proces de lungă durată, nu un show mediatic. Nu este despre „trădare națională”, ci despre investigații, colaborări și perseverență.
Autovictimizarea – rețeta sigură a mediocrității
Când un popor se învârte în cercul vicios al autovictimizării, el nu mai caută soluții, ci doar vinovați. Iar asta este exact ceea ce își doresc naționaliștii izolaționiști. Pentru ei, nu contează dacă România avansează economic, dacă investim în educație sau dacă ne modernizăm infrastructura. Singurul lucru care contează este să creeze o atmosferă de „tragedie națională” continuă, în care totul este un eșec planificat de „dușmanii” din exterior sau de „trădătorii” din interior.
Adevărul? România nu este o victimă. România este un stat modern, membru NATO și UE, cu aliați și parteneri strategici. Căderea în această capcană a lamentării continue ne ține pe loc mai mult decât orice conspirație imaginară.
Este timpul să abandonăm această mentalitate toxică. Când un furt de artefacte devine prilej pentru manipulare politică, trebuie să punem lucrurile în context.
Să separăm realitatea de ficțiune – România nu este nici „vânată”, nici „distrusă sistematic”, ci parte a unui efort global de protejare și recuperare a patrimoniului cultural.
Să ne concentrăm pe soluții, nu pe scandaluri – autoritățile lucrează deja pentru a aduce înapoi obiectele furate. Să le lăsăm să-și facă treaba, în loc să inventăm trădări imaginare.
Să cerem politici reale, nu doar vorbe goale – un politician care țipă despre conspirații, dar nu vine cu soluții pentru infrastructură, sănătate sau educație, nu merită să fie ascultat.
Cei care folosesc acest incident pentru a-și construi capital politic nu sunt apărători ai României, ci doar demagogi care profită de furia și frustrarea oamenilor. În loc să ne plângem, mai bine ne asigurăm că instituțiile statului sunt capabile să-și facă treaba. Iar în loc să ne victimizăm, mai bine ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru.
România nu este o victimă. România este ceea ce alegem să fie!