Exclusiv Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Data actualizării: Data publicării:
antonescu ponta
Foto: Inquam Photos

Fostul lider PNL Crin Antonescu critică afirmația fostului președinte PSD Victor Ponta, actual consilier al premierului Ciolacu, care a spus că nu o va vota pe Elena Lasconi în finala prezidențialelor de duminică. Antonescu l-a acuzat, marți, în cadrul emisiunii „Studio Politic” de la Digi24, că „atunci când faci milioane bune din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează poate mai puțin UE, pentru că nici Turcia, nici Serbia nu-s în Uniunea Europeană”.

„E opțiunea domniei sale. Eu pot să găsesc explicații. De exemplu, atunci când faci milioane bune din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează poate mai puțin Uniunea Europeană, pentru că nici Turcia, nici Serbia nu-s în Uniunea Europeană, de exemplu. Dar nu vreau să deschid acum o polemică cu domnul Ponta, deși merită, ar fi interesantă, dar n-avem timp.

Problema mea nu e domnul Ponta, ci PSD-ul legat de domnul Ponta. Pentru că Partidul Social Democrat, al cărui dușman nu sunt, cu care am avut o relație civilizată și chiar de colaborare, despre care sunt convins că este un partid european pro-european, pro-occidental.

Eu înțeleg argumentele expuse ieri de domnul Ciolacu, înțeleg încurcătura în care se află și dânșii, ca și PNL, dar dacă trebuie să existe partide, împotriva părerii domnului Georgescu, viitorul președinte al domnului Ponta, ele trebuie să existe în baza și pentru niște valori, niște idei, niște proiecte, ele trebuie să stea ca stâncile în apă. Nu se dau partidele după electorat, sigur că-l ascultă, îl urmăresc, dar ele sunt acolo ca să apere niște valori.

Deci eu, ca partid pro-occidental, nu pot să spun «aoleu, dar e un vânt așa, anti-occidental printre alegătorii mei». Dacă sunt un partid care mă respect, trebuie să-mi conving alegătorii de valorile mele. Deci, PSD face ce vrea. N-am nicio calitate și nu-mi permit eu să comentez prea mult”, susține Crin Antonescu.

Fostul lider liberal se întreabă de ce PSD nu se pronunță clar în privința votului de duminică.

„Dar fiind convins că Marcel Ciolaru, care îl cunosc, este un pro-occidental, este un european, un politician care a și făcut lucruri în această privință, că atâția oameni din PSD de zeci de ani au lucrat și au lucrat bine, cu succes pentru cauza occidentală a României și pentru dimensiunea occidentală, stau și mă întreb de ce partidul nu se pronunță.

De ce unii oameni, care sunt partizani ai lui Călin Georgescu, de exemplu, domnul Ponta, care nu-i oricine, poate să facă propagandă pentru Călin Georgescu liniștit și nimeni dintre toți pro-occidentalii pe care îi știu nu se impune. (...) Dacă social-democrații așteaptă momentul în care să fie invitați să-și pună cămașa verde și să celebreze cu preoții, cu poliția, cu securitatea, cu fanfara, un parastas la Zelea Codreanu, sunt liberi s-o facă.

Dar social-democrații, europeni fiind, cred că nu pot asista nici la discursurile unui posibil viitor președinte despre condiția femeii, despre tehnologie, despre știință și Iisus Hristos ș.a.m.d. Spune domnul Ciolacu, pe bună dreptate, că sunt importante identitatea națională, credința strămoșească ș.a.m.d.”, mai afirmă Crin Antonescu

El subliniază îngrijoarea referitoare la afirmația lui Călin Georgescu în privința „dispariției” partidelor din România.

„Mă îngrijorează ideea că un om care afirmă clar, răspicat, românești, într-o română curată, ce-i drept, partidele vor dispărea, un asemenea om este votat de un corp cetățenesc care și-a regăsit libertatea de 30 de ani, după întunericul comunist, din acest punct de vedere. Deci, combinațiile pe care le fac pesediștii între ei...Rareș Bogdan, mai știu eu cine...analizele astea... Nu! Acum e simplu. Trebuie să facem tot ce putem ca nu acest om cu aceste idei să devină președintele României, indiferent câte rezerve avem față de Elena Lasconi, indiferent câte rezerve avem față de USR, nu mai contează”, a mai afirmat Antonescu.

Antonescu a mai declarat la Digi24 că „România e pe marginea unei prăpastii, la patru zile de o prăpastie” şi că prezenţa lui Călin Georgescu în fotoliul de la Cotroceni aruncă România cu ani în urmă, indiferent ce guvern vom avea.

Ponta: „Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a declarat marți, la Digi24, că nu o va vota pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale din turul 2 de duminică, precizând că toți liderii social democrați cu care a discutat, cu o singură excepție, vor face același lucru. Cu toate acestea, Ponta refuză să afirme dacă votul său va merge către Călin Georgescu.

„În primul rând, respect decizia PSD, pentru că am participat la luarea deciziei PSD anunțată ieri de Marcel Ciolacu, care a zis fiecare pesedist votează cu cine crede el. Mi-e foarte clar acest lucru. În al doilea rând, pot să vă spun în acest moment cu cine nu votez. Nu o să votez cu doamna Lasconi. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”.

Deși susține că nu o va vota pe candidata USR în finala pentru Cotroceni, Victor Ponta refuză să spună dacă va pune ștampila pe numele lui Călin Georgescu.

„Eu fac mai multă analiză și genul ăsta de atac la un candidat am văzut acum o lună la Donald Trump, era foarte atacat și tocmai asta i-a adus voturi. Am impresia că astăzi, când vorbim, același lucru se întâmplă în România. E o opinie și o analiză. Cu cât este atacat mai tare un candidat, oamenii neavând încredere în cei care îl atacă, trec de partea lui. Așa s-a văzut în America. Se pare că așa va fi și în România”, spune el.

Întrebat dacă ia în calcul să-și anuleze votul, el a spus că da. „Mă gândeam la asta, categoric da”.

Citește și: PSD, împărțit în privința susținerii candidatului de la prezidențiale. Cine e în tabăra pro-Lasconi

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul emoționant făcut de Ion Țiriac față de soția lui Helmut Duckadam la prive...
Digi FM
Teodor Paleologu: „Te întrebi care e mai nebun, ea sau el?”
Pro FM
Daddy Yankee și soția sa divorțează după aproape 30 de ani de căsnicie: „Nu este o perioadă ușoară, dar face...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Record mondial: „Cel mai bătrân român are 123 de ani”. Misterul supercentenarilor de pe listele de vot și...
Newsweek
Legea pensiilor: se acordă a 13-a pensie? Ce beneficii primesc pensionarii în decembrie?
Digi FM
Alexandra Duckadam, prima reacție după moartea soțului ei: „ S-a internat pentru o durere de spate şi de...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Cel mai obraznic corgi pe care l-a avut Regina Elisabeta. A creat haos în Loja Regală a prințului Andrew
Film Now
Kate Winslet, în lacrimi când și-a amintit cum a fost ridiculizată în trecut: "Ce fel de om ești să faci asta...
UTV
CRBL, despre relatia cu fiica lui dupa divort. 'Alessia m-a intrebat: „Tata, dar nu iti e frica ca o sa te...