Alegeri parlamentare 2024. Cum se vede votul în familiile afectate de sărăcie
Patru milioane de oameni sunt afectați de sărăcie în țara noastră, un sfert din populație. Votul lor este egal cu al celor care duc o viață prosperă. Diferența e că cei nevoiași nu mai vor să se simtă amăgiți și abandonați. Sătui de vorbele din campanie, care nu se potrivesc cu faptele de după alegeri, așteaptă de la politicieni grijă și responsabilitate. Digi24 vă prezintă povestea unei familii cu patru copii din Iași care, în ciuda greutăților, nu și-a pierdut speranța că în România se va putea trăi, cândva, decent.