A fi profet e o postură ingrată. Te ascultă toată lumea şi nu te crede nimeni. De ce te ascultă toată lumea? Fiindcă dai veşti rele, iar răul se vinde bine, indiferent de secol, ţară şi confesiune. De ce nu te crede nimeni? Fiindcă veştii rele îi stă bine doar ca produs comercial, nu ca adevăr care stă să muşte din carnea şi din viaţa omului. Şi fiindcă, din străvechime încoace, blestemul lui Apollo apasă asupra tuturor celor care văd sau cred că văd departe în viitor.
„Prevestirile să nu-ţi fie crezute niciodată”, îi spune el Casandrei, după ce fiica lui Priam şi a Hecubei îşi încalcă promisiunea şi refuză să i se dăruiască. De la Casandra la Baba Vanga, cu trecere prin Nostradamus, profeţii vestesc doar năprasne şi orori. N-are importanţă dacă vorbesc dintre coloanele unui templu sau din faţa unui dolmen.
Mesajul e, fără excepţie, sumbru, încercănat, apocaliptic. Casandra a prorocit de câteva ori căderea Troiei, fără s-o asculte cineva. Nostradamus e creditat şi astăzi cu o serie de profeţii zguduitoare, printre care erupţia Vezuviului, începerea celui de-al Treilea Război Mondial şi un cutremur devastator în America. În fine, despre Vanghelia Pandeva Dimitrova, alias Baba Vanga, se spune c-ar fi prezis catastrofa de la Cernobîl, atentatele din 11 septembrie, destrămarea URSS şi moartea prinţesei Diana.
Cu cât profetul ne e mai apropiat în timp, cu atât ne e mai uşor să-i lipim eticheta de impostor pe frunte şi să-l trimitem la plimbare. Sau măcar să râdem de el. Pe Nostradamus e problematic, şi poate chiar impudic, să-l acuzi de şarlatanie, fiindcă raportarea la vremurile de demult se face de obicei în registrul admiraţiei sobre. Dacă râzi de Nostradamus, intri cu bocancii în cultură şi civilizaţie. Dacă râzi de Baba Vanga, nu faci decât să întâmpini cum se cuvine delirul. Delirul? Chiar aşa? Da, exact aşa, câtă vreme femeia a pus în vedere cui a stat s-o asculte că lumea se va sfârşi în anul 5079 (nu în 5148, nici în 4913), că Roma islamică va fi atacată de SUA cu arme meteorologice, că Europa va rămâne nepopulată şi că toţi oamenii vor muri de cancer.
Tentaţia oracularului e atât de răspândită, încât la un moment dat abia dacă mai poţi să distingi între prezicător şi cobe. Pe lângă asta, în mulţi oameni palpită dorinţa ca realitatea să le confirme previziunile neplăcute, pentru ca apoi să se poată împăuna cu degetul înfipt în piept: „V-am spus eu?” La rândul ei, presa alimentează acest tip de rătăcire psihanalizabilă şi dă credit unor personaje pe care e mai sănătos să le ignori.
Cu mai bine de un deceniu în urmă, Dumitru Dragomir a dat un pronostic corect la fotbal şi a fost urcat la rangul de „Oracolul din Bălceşti”. De atunci, omul a profeţit o cisternă de enormităţi, fără să i se retragă titulatura. Asta a înlesnit apariţia unei cohorte de pseudovizionari pentru care până şi formula „casandre de iarmaroc” sună indulgent şi eufemistic.
De pildă, la un post TV care pune în circulaţie filme de la Bollywood apare periodic un cetăţean care se recomandă drept fiul spiritual al lui Nostradamus şi cel mai destoinic decodificator al prevestirilor lui. De fiecare dată, concluzia fiului spiritual e că ne paşte Apocalipsa. (Dacă personajul ar trăi în Cluj, probabil că numele primejdiei ar fi Napocalipsa.) Parcă pentru a ridica ştacheta ţăcănelii, un alt post TV mobilizează din când în când o doamnă corpolentă şi gureşă, care debitează insanităţi cu glazură profetică pe un ton care, deşi se vrea fioros, sfârşeşte prin a provoca ilaritate.
În aceste condiţii, făpturile exotice de tip Pavel Coruţ şi Lorin Fortuna nu mai au decât şansa de-a (re)deveni oameni normali. Să fie oare vremea panglicarilor? Da, fireşte, însă nu doar a lor. Escrocii au nevoie de combustibilul naivităţii celorlalţi. De o liotă de gură cască ignoranţi şi gata să mestece orice. Cu sau fără glob de cristal, cu sau fără ifose profetice, ei vor livra mai departe veşti proaste. Şi vor miza fără grji pe candoarea unor semeni care s-au tratat de eclipsă atârnând pături la ferestre.
Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook
