Lui Neagu Djuvara distincţia i-a fost acordată ”cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului”. Djuvara va împlini 100 de ani pe 18 august.
De centenar se apropie şi filosoful Mihai Şora, născut pe 7 noiembrie 1916, şi care a fost decorat de către preşedintele Iohannis ”în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunând-se ca un reper al tinerei generaţii”.
Potrivit decretului de decorare, Virginia Zeani a fost onorată cu Ordinul ”Steaua României” ”în semn de înaltă apreciere pentru talentul excepţional cu care a strălucit pe marile scene ale lumii, impunându-se drept un reper al şcolii româneşti de canto şi contribuind la formarea tinerelor generaţii de interpreţi, precum şi pentru dăruirea cu care a promovat imaginea ţări noastre în lume”.Soprana, născută în România în 1925, a fost considerată una dintre cele mai bune interprete a rolului Violettei, din Traviata, chiar în epoca în care activa pe scenele lumii și Maria Callas.
Istoricul şi arheologul Dumitru Protase a fost decorat ”pentru întreaga sa carieră dedicată cercetării şi educaţiei, pentru excelenţa de care au dat dovadă lucrările sale de aprofundare a istoriei Daciei, impunându-se drept repere ale bibliografiei”.
Tot miercuri, Iohannis a semnat şi decretele de decorare cu Ordinul ”Meritul Cultural” a patru brazilieni care au contribuit la traducerea în potugheză şi publicarea unor opere româneşti de valoare în Brazilia.