Un prim contact în vederea aderării a fost stabilit de premierul Petre Roman în iulie 1990 când i-a scris lui Manfred Worner, secretarul general NATO la acea vreme, invitându-l la Bucureşti. Acesta a răspuns invitaţiei un an mai târziu. În 1994 intram în Parteneriatul pentru Pace - programul NATO menit să creeze încredere reciprocă între NATO şi alte state europene. Asta a dat multora speranţa că suntem foarte aproape de statutul de membru.
Entuziaşti, parlamentarii români trimit în primăvara lui 1997 o scrisoare adresată Parlamentelor din cele 16 state membre NATO de la acea vreme, solicitând sprijin pentru a primi invitaţia de aderare la summitul NATO de la Madrid din acel an. Însă la Madrid, doar Cehia, Ungaria şi Polonia au primit undă verde.
Noi am primit vizita preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti care ne-a asigurat că va veni şi vremea noastră.
În `98 şi `99, NATO chiar a avut nevoie de noi. Avea loc operaţiunea în fosta Iugoslavie; ni s-a cerut să deschidem spaţiul aerian pentru avioanele aliaţilor şi să permitem tranzitul trupelor de menţinere a păcii în Kosovo. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat aceste solicitări.
Au urmat mai multe vizite ale oficialilor NATO în ţara noastră iar în septembrie 2001, după prăbuşirea Turnurilor Gemene de la New York, Parlamentul nostru a decis cu majoritate covârşitoare să luăm parte ca aliat de facto al NATO la lupta împotriva terorismului internaţional. Un an mai târziu, la summitul de la Praga, am primit în sfârşit invitaţia de aderare, iar în 2004 am devenit ţară NATO.