FOTO. Balotelli nu se lasă de Anul Nou, la 13 ani după ce şi-a incendiat casa cu artificii. A pregătit cantități impresionante

Data actualizării: Data publicării:
balotelli
Mario Balotelli.

Cu doar câteva ore înainte de a sărbători trecerea în 2025, Mario Balotelli a postat un mesaj interesant pe internet. Atacantul italian în vârstă de 34 de ani apare întins pe cartoane cu artificii, într-o referire la incendiul de la casa sa din 2011, în perioada în care juca pentru Manchester City.

Atacantul în vârstă de 34 de ani, care a semnat cu Genoa (echipă al cărei acţionar majoritar a devenit Dan Şucu) până la sfârşitul sezonului, este fotografiat întins pe cartoane cu artificii, relatează News.ro.

Cu cuvintele „Eşti gata?” şi emoticoane festive. Iar el etichetează contul grupării Manchester City.

Aceasta este o referire evidentă la incendiul de la casa sa din octombrie 2011, când juca pentru Manchester City. Atunci în vârstă de 21 de ani, el a aprins artificii în baia sa, împreună cu patru prieteni, cu două zile înainte de derby-ul cu Manchester United. Un prosop a luat foc, provocând rapid un incendiu uriaş. Ocupanţii locuinţei au scăpat cu greu nevătămaţi. Pompierilor le-a luat mai mult de o jumătate de oră să stingă flăcările odată ajunşi la faţa locului.

În 2014, Daily Mail a publicat fotografii ale casei lui Mario Balotelli după incendiu. Mai multe încăperi, printre care bucătăria şi un dormitor, au fost grav afectate, reparaţiile costând aproape 500.000 de euro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După ce a rămas fără club timp de mai multe luni vara trecută, în urma încheierii aventurii sale la Adana Demirspor (Turcia), internaţionalul italian (36 de selecţii, 14 goluri) a semnat cu Genoa la sfârşitul lunii octombrie. De la sosirea sa, „Super Mario” a jucat doar 56 de minute, împărţite între şase apariţii ca rezervă. El nu a marcat şi nici nu a oferit vreo pasă de gol.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Un avocat aruncă bomba: Aproape toate punctajele la pensie, calculate greșit. Se pierd mii de lei
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...